O noua tara va adopta moneda euro incepand cu 2015

Parlamentul European a aprobat cu o larga majoritate, miercuri, intrarea Lituaniei in zona euro, aceasta urmand ca la 1 ianuarie 2015 sa devina cel de-al 19-lea membru, relateaza AFP, preluat de Mediafax.

Introducerea monedei unice in micul stat baltic a fost aprobata cu 545 de voturi pentru, 116 impotriva si 34 de abtineri. Avizul Parlamentului in aceasta privinta este doar consultativ.

In iunie, procesul a primit deja unda verde din partea Comisiei Europene, a Bancii Centrale Europene, apoi a ministrilor din zona euro, care au considerat ca Lituania prezinta un "grad ridicat de convergenta durabila cu zona euro" si ca indeplineste conditiile necesare. Statele membre UE trebuie sa se pronunte la 23 iulie.

Vilnius vede euro ca un zid de aparare impotriva Rusiei si ca pe o modalitate de consolidare a pozitiei sale politice in Europa. Tara baltica ce are trei milioane de locuitori, membru UE din 2004, Lituania se alatura vecinilor sai, Estonia si Letonia, care au trecut la euro in 2011 si, respectiv, 2014.

"Europa si euro constituie o oaza de pace geopolitica", a subliniat marti in fata Parlamentului European tanarul eurodeputat conservator lituanian Gabrielius Landsbergis, nepotul parintelui independentei lituaniene Vytautas Landsbergis.

Citeste si:
Încă un oraș italian vinde case la un euro
Încă un oraș italian vinde...

"Populatia va resimti efectele pozitive ale euro", a subliniat la randul sau eurodeputatul socialist lituanian Vilija Blinkeviciute.

Raportorul conservator german Werner Langen a observat ca Lituania prezinta "o rata de schimb stabila, o inflatie scazuta in pofida unei dependente energetice in crestere (...), o indatorare publica redusa, un deficit limitat" si toate acestea "in pofida crizei financiare".

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri