30 Iulie 2014

Finantele vor sa atraga in august 3,2 mld. lei si 250 mil. euro de pe piata interna



Ministerul Finantelor Publice (MFP) vrea sa atraga in luna august 3,245 miliarde de lei de pe piata interna prin vanzarea de certificate de trezorerie si obligatiuni, la care se adauga obligatiuni denominate in euro in valoare de 250 de milioane de euro.

Statul intentioneaza sa imprumute 600 de milioane de lei prin vanzarea de certificate de trezorerie pe perioada de 12 luni si 2,3 miliarde de lei prin redeschiderea unor emisiuni de obligatiuni cu scadente la 3, 5, 10 si 15 ani.
Totodata, Trezoreria are planificata pentru luna august atragerea sumei de 345 de milioane de lei din alocarile sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive, noteaza Mediafax.

In august, sunt programate cinci licitatii pentru vanzarea de obligatiuni in lei, una pentru certificate de trezorerie si una pentru obligatiuni in euro. Costurile la care statul se imprumuta prin vanzarea de obligatiuni au scazut in ultima perioada, evolutie datorata interesului mai ridicat al investitorilor straini, ca urmare a informatiilor privind includerea datoriei Romaniei intr-un indice JP Morgan al statelor recomandate investitorilor.

De la inceputul anului, Ministerul Finantelor a imprumutat din piata interna 25,738 miliarde lei si 678,7 milioane euro prin vanzare de titluri de stat. La aceste imprumuturi se adauga sume atrase de pe pietele internationale, respectiv 2 miliarde dolari si 1,25 miliarde euro, prin trei emisiuni de obligatiuni cu maturitati de 10 si 30 de ani.



Citeste si