Ministrul Educatiei, Remus Pricopie, a anuntat luni ca bugetul Educatiei pentru 2015 "merge pe o crestere" si va cuprinde lucruri noi, cum ar fi un fond special pentru examene si evaluari, dar si cresterea salariilor cadrelor didactice in doua transe.

Ministrul Educatiei a spus ca a avut deja o discutie cu reprezentantii Ministerului de Finante privind bugetul, insa, din experienta anilor trecuti, pana la finalizarea acestuia vor mai exista cel putin trei-patru discutii. "In linii mari, bugetul este conturat, se merge pe o crestere, dar este totusi mai complicat, pentru ca au scazut contributiile sociale, ceea ce va avea un impact in anul 2015", a declarat Pricopie.

Cresteri salariale in doua transe

Ministrul Educatiei a precizat ca in bugetul pe 2015 este prevazuta si cresterea salariilor cadrelor didactice in doua transe, respectiv 5% din martie si 5% la inceperea viitorului an scolar, potrivit Mediafax. Remus Pricopie a mai spus ca bugetul pentru 2015 are in vedere si lucruri noi, cum ar fi sustinerea financiara prin fonduri structurale a simularilor de la clasele a II-a, a IV-a si a VI-a, a examenului de bacalaureat si a simularii pentru evaluarea de la clasa a VIII-a.

"Vom avea un fond special pentru examene si evaluari", a adaugat Pricopie, precizand ca, in prezent, bugetul pentru evaluarea nationala este de 30 de milioane de lei si spera ca in 2015 bugetul alocat pentru toate examenele si evaluarile sa fie de 200 de milioane de lei. Ministrul Educatiei a mai spus ca bugetul din 2015 are radacini in bugetul din acest an, precizand ca trebuie sa se decida daca vor fi date inapoi sumele stabilite prin hotarari judecatoresti, ceea ce ar insemna 1,3 miliarde de lei in plus, daca se stabileste acordarea acestor sume in 2015.

Este nerealist ca vorbim de 6% din PIB in 2015.

Intrebat care este suma pe care a cerut-o Ministerului de Finante pentru bugetul Educatiei din 2015, Pricopie a precizat ca nu poate da o cifra, pentru ca, inainte de a se trage linie, vor mai fi cel putin trei-patru discutii.
Pricopie a subliniat ca acordarea a 6% din PIB in 2015 pentru educatie este o solicitare "nerealista".

"Eu cred ca trebuie sa facem eforturi ca, intr-un termen rezonabil, sa crestem substantial bugetul, dar cred ca este nerealist ca vorbim de 6% din PIB in 2015. Bugetul educatiei in cifre este in prezent de aproximativ 4,7 miliarde de euro. Mai vorbim insa astazi de miliarde bune neutilizate de la Comisia Europeana", a spus Pricopie.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri