Proiectul noului Cod Fiscal prevede reducerea cotei standard a taxei pe valoarea adaugata, de anul viitor, de la 24% la 20%, iar pentru carne, peste, legume si fructe produse alimentare de baza la 9%.

Cota standard de TVA ar urma sa fie redusa in continuare, la 18%, din ianuarie 2018, conform calendarului redactat de Guvern.

Documentul prevede reducerea cotei standard pentru toate bunurile si serviciile de la 24% la 20% incepand cu 1 ianuarie 2016, reducerea cotei de TVA pentru carne, peste, legume si fructe de la 24% la 9% incepand cu 1 ianuarie 2016 si introducerea taxarii inverse pentru livrarea de cladiri, parti de cladire si terenuri de orice fel, pentru a caror livrare se aplica regimul de taxare, incepand cu 1 ianuarie 2016. Ulterior, cota standard de TVA ar urma sa fie diminuata de la 20% la 18%, incepand cu 1 ianuarie 2018.

Pentru 2016, incasarile la buget sunt estimate sa scada cu 11,6 miliarde lei, dar cu o crestere la venituri de 6,4 miliarde lei din TVA, contributii sociale, impozit pe salarii, impactul bugetar net pentru anul viitor fiind calculat la 5,2 miliarde lei.

Guvernul impune CAS-CASS pentru toate persoanele fizice care realizeaza venituri

Contributiile de asigurari sociale si cele de sanatate vor fi impuse la plata tuturor persoanelor fizice care realizeaza venituri, iar din 2017 cota de asigurari sociale va scadea atat la angajat, de la 10,5% la 7,5%, cat si la angajator, de la 15,8% la 13,5%, conform proiectului noului Cod Fiscal, citat de Mediafax. Din 2016, va fi eliminata deducerea contributiei de asigurari de sanatate de la calculul impozitului pe venit.

Impozit pe microintreprinderile chiar daca nu au angajati

Microintreprinderile vor fi obligate sa plateasca un impozit indiferent daca au sau nu angajati, firmele cu unul sau mai multi salariati urmand sa achite 3%, respectiv 1% din cifra de afaceri, iar cele care nu au niciun angajat platind trimestrial 3% plus o suma de 1.530 lei. Astfel, impozitul va fi de 1% pentru microintreprinderile care au peste 2 salariati inclusiv, 3% pentru microintreprinderile care au un salariat, 3% + 1.530 lei trimestrial pentru microintreprinderile care nu au salariati, conform proiectului noului Cod Fiscal.

Pentru microintreprinderile fara salariati si care se afla in dizolvare urmata de lichidare, inactivitate temporara, nedesfasurarea de activitati, impozitul va fi de 3% din cifra de afaceri. Treptat, in etape, vor fi modificate pragurile pentru incadrarea firmelor in categoria microintreprinderilor, acestea urmand sa creasca de la echivalentul a 65.000 euro in prezent la 75.000 euro din 2017 , 85.000 euro din 2018 si 100.000 euro din 2019.

Esti interesat(a) de fiscalitate? Participa joi, 5 martie, la Fiscal 360, conferinta WALL-STREET.RO care dezbate cele mai actuale teme fiscale pentru antreprenori si manageri. Inscrie-te GRATUIT.

Foto: Shutterstock / calculator

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri