30 August 2006

Sibiu: mini-bursa a locurilor de munca pentru muncitori necalificati

Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Sibiu, organizeaza joi, 31 august 2006, o mini-bursa a locurilor de munca pentru persoane necalificate
Pana acum sunt oferite peste 50 de locurile de munca, in domenii variate ce cuprind marochinarie, prelucrarea lemnului, industrie alimentara si altele. Actiunea va incepe la ora 10 si este organizata de catre AJOFM Sibiu la cererea pietei muncii, respectiv in baza ofertelor de locuri de munca vacante depuse de catre agenti economici sibieni care doresc sa angajeze someri in anumite meserii.

Pe langa bursele locurilor de munca pe care agentia le desfasoara in mod regulat, in situatiile in care exista firme din judet care doresc sa incadreze in munca un anumit numar de persoane pentru anumite meserii, organizam aceste mini-burse la care invitam in principal somerii indemnizati si neindemnizati inscrisi in evidentele AJOFM, dar la care, bineinteles, poate participa orice persoana aflata in cautarea unui loc de munca", a declarat citat de NewsIn Mircea Dorin Cretu, directorul executiv al AJOFM Sibiu.

In cursul acestui an AJOFM Sibiu a organizat un numar de 8 astfel de mini-burse, pentru meserii precum brutar, patiser, vanzator, confectioner articole textile, muncitor necalificat si operatori masini unelte semiautomate, reusindu-se incadrarea pe loc a peste 20 persoane.



Citeste si