16 Iunie 2016

Romania si Polonia au inregistrat in 2015 cele mai scazute preturi ale alimentelor fata de media UE



Romania si Polonia au inregistrat in 2015 cele mai scazute preturi ale alimentelor si bauturilor non-alcoolice fata de media UE, de 64%, respectiv 63%, cel mai ridicat nivel fiind in Danemarca, de 145%, potrivit datelor publicate miercuri de biroul european de statistica,Eurostat, scrie News.ro.

Niveluri scazute ale preturilor cosurilor comparabile de alimente si bauturi non-alcoolice au mai fost consemnate in Bulgaria (70%), Lituania (78%), precum si in Cehia si Ungaria (79%). Cele mai ridicate preturi ale alimentelor sunt in Danemarca (145%), urmata de Suedia (124%), Austria (120%), Irlanda si Finlanda (119%) si Luxemburg (116%).

In cazul painii si cerealelor, preturile variaza de la 53% din media UE in Romania (cele mai scazute) la 162% in Danemarca. Pentru carne, de la 54% in Polonia la 137% in Danemarca, cu un nivel de 60% in Romania (locul 26), iar pentru lapte, branza si oua de la 65% in Polonia la 140% in Cipru. In aceasta categorie, preturile din Romania sunt la nivelul de 92% din media UE (locul 19, la egalitate cu Franta si Croatia).

La tutun, preturile din cele mai scumpe tari sunt de patru ori mai mari decat in cele mai ieftine. Cel mai scazut nivel este in Bulgaria, de 50% din media UE, Croatia si Lituania (56%), iar cele mai ridicate in Marea Britanie (218%), Irlanda (189%) si Franta (127%). In Romania, preturile produselor din tutun sunt de 69% din media UE (locul 18).



Citeste si