31 Martie 2017

Numarul de autorizatii pentru constructia de locuinte a scazut in februarie, dupa un avans in ianuarie



Numarul de autorizatii de constructii pentru cladiri rezidentiale a scazut in ianuarie cu 5,7% fata de aceeasi luna a anului anterior, pana la 2.367, contractia fiind generata mai ales de scaderea cererii in zona Capitalei si in Banat, arata datele publicate, joi, de Institutul National de Statistica.

In ianuarie, numarul de autorizatii a crescut cu 9,2% fata de ianuarie 2016, pana la 1.561, potrivit News.ro.

In luna februarie 2017 s-au eliberat 2.367 autorizatii pentru construirea de cladiri rezidentiale, din care 69,2% sunt pentru zona rurala. Cea mai mare crestere a fost observata in zona Moldovei, iar cea mai mare scadere in Bucuresti-Ilfov.

”In luna februarie 2017 fata de aceeasi luna a anului precedent, se remarca o scadere a numarului de autorizatii de construire eliberate pentru cladiri rezidentiale (-142 autorizatii), scadere reflectata in urmatoarele regiuni de dezvoltare: Bucuresti-Ilfov (-170 autorizatii), Vest (-68), Sud-Muntenia (-59) si Sud-Vest Oltenia (-11). Cresteri s-au inregistrat in urmatoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+86 autorizatii), Centru (+54), Nord-Vest (+20) si Sud -Est (+6)”, a informat INS.

In primele doua luni ale acestui an, s-au eliberat 3.928 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, in scadere cu 0,3% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Numarul de autorizatii pentru cladiri rezidentiale a scazut in 2016 cu 1,2% fata de anul anterior, pana la 38.653, declinul fiind generat mai ales de reducerea cererii in zona Capitalei, in Moldova si in Muntenia.

In 2015, autoritatile au eliberat 39.112 de autorizatii de constructie pentru cladiri rezidentiale, in crestere cu 3,8% fata de anul precedent.

In perioada 2009-2014, numarul de autorizatii pentru cladiri de locuinte - care includ atat locuintele unifamiliale, cat si blocurile de apartamente - au scazut cu 38%, arata statisticile oficiale, pe fondul caderii cererii de locuinte din partea populatiei.

CITESTE SI: Dezvoltatorii imobiliari dau vina pe autorizatii de constructie si lipsa finantarii bancare pentru intarzierea proiectelor rezidentiale



Citeste si