VEM Proiect Lighting, divizia de echipamente electrice a grupului Menatwork, companie specializata in servicii si solutii adresate sectorului de constructii, ia in calcul o dublare a business-ului in zona iluminatului comercial pentru acest an, ca urmare a reconfigurarii productiei si a investitiilor de peste 300.000 de euro realizate in ultima perioada.

“Am reusit sa crestem foarte mult zona de business dedicata iluminatului comercial. Anul trecut un sfert din cifra de afaceri a fost realizata de acest segment, asta in conditiile in care in 2015 nivelul a fost de 15% din business. Astfel, avem toate premisele sa consideram ca iluminatul comercial devine principalul driver de business in 2017”, a declarat Viorel Niculae, administrator al VEM Proiect Lighting.

Sectorul iluminatului comercial are in vedere spatiile interioare din zona de retail (mic, mediu, hypemarket-uri si mall-uri), cat si zona de prezentare a produselor - vitrinele.

“Foarte putini clienti stiu ca iluminatul spatiilor comerciale este un element esential in optiunea de achizitie a clientilor. Studiile privind comportamentul consumatorilor demonstreaza ca asezarea produselor in vitrina si felul in care acestea sunt puse in valoare de catre lumina, reprezinta factori decisivi in decizia clientilor de a intra in interiorul magazinului, mai ales in sectorul vestimentar. Pornind de la aceste premise am dezvoltat si promovat un sistem specific de iluminat comercial. Este vorba despre iluminatul inteligent dinamic al vitrinelor, pe care l-am implementat in premiera pe piata din Romania, intr-un nou magazin din Capitala. Sistemul creeaza accente temporare de lumina, menite sa evidentieze piesele vitrinei prin modificari de culoare sau temperatura a luminii. In urma cercetarilor realizate de inginerii nostri, am ajuns la concluzia ca putem garanta ca acest nou sistem poate produce o crestere cu pana la 20% a traficului in magazin”, precizeaza Viorel Niculae.

Fata de un sistem de iluminare clasic, costurile sunt cu aproximativ 20%-40% mai ridicate in cazul iluminatului inteligent dinamic, pornind de la un nivel minim de aproximativ 2.000 euro pentru o vitrina de dimensiuni medii.
In prezent, VEM Proiect Lighting este producator integrat de sisteme de iluminat din Romania, care, pe langa productia corpurilor de iluminat, realizeaza proiectarea si implementarea sistemelor pentru beneficiarii finali. VEM Proiect Lighting a facut conversia pe toate liniile de productie la tehnologia LED in urma cu 8 ani, avand capacitatea actuala de productie de aproximativ 500.000 unitati pe an, din peste 2.400 de modele de aparate de iluminat cu tehnologie LED.

Compania VEM Proiect Lighting a inregistrat afaceri de 4 milioane de euro in 2016, in crestere cu 10% fata de anul anterior, iar pentru 2017 estimeaza un avans de minim 20%. Fabrica VEM este amplasata in Popesti-Leordeni (judet Ilfov), in incinta parcului industrial Menatwork. Printre cele mai importante proiecte de iluminat realizate in ultimul an se numara birourile Dell, Metropolis, eMAG Centrele logistice Nemo, fabrica Valeo, Muzeul Literaturii Romane, MNAC, magazinele Nissa, Otter, Salamander, Tezyo, Aldo, Bigotti, Massini, Il Passo, Braiconf, Bata sau New Balance.

Grupul de firme Menatwork este format in prezent din 11 firme cu un portofoliu complex de produse si servicii pentru constructii si instalatii, amenajari si finisaje pentru interior si exterior. Parcul administrativ si industrial din Bucuresti, pe care isi desfasoara activitatea firmele grupului, se intinde in prezent pe o suprafata de 90.000 de mp la Popesti-Leordeni (judet Ilfov).

In fabricile si reteaua de distributie ale Grupului Menatwork activeaza in prezent peste 350 angajati. Menatwork detine si propria retea comerciala in Bucuresti (la Popesti-Leordeni), Cluj Napoca, Craiova, Constanta si Bacau.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri