Intercapital Invest se retrage din piata de capital. Ce spun Horia Manda si Eugen Voicu despre decizia de a parasi bursa dupa 20 de ani de activitate

Intercapital Invest, una dintre cele mai importante case de brokeraj de retail de pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB), se va retrage din piata in urmatoarele luni, decizia fiind luata dupa ce actionarii nu au mai considerat ca business-ul care a pierdut 5,3 mil. lei in ultimii sase ani este viabil in actualele conditii de piata. Clientilor li se va recomanda sa se transfere la brokerii de la Tradeville, care in schimb vor plati o parte din comisioanele ulterioare de tranzactionare catre Intercapital.

Firma infiintata in 1995, ca membru fondator al BVB, a rezistat crizei din pietele financiare, cand jumatate din brokerii de pe bursa romaneasca s-au retras din piata din cauza prabusirii valorii tranzactiilor. In anul de ‘boom’ 2007, un total de 75 de case de brokeraj activau pe Bursa de Valori Bucuresti, numarul acestora ajungand in prezent la 35, dupa ce atat firme independente, cat si diviziile de brokeraj ale unor banci, precum ING si UniCredit, s-au retras din piata.

Aflati mai jos ce declaratii au facut principalii actionari (Horia Manda (foto), Eugen Voicu), cat si presedintele casei de brokeraj, Razvan Pasol.

Actionarii Intercapital Invest au luat saptamana aceasta decizia de a convoca o Adunare Generala in vederea retragerii de pe piata de capital. Horia Manda, CEO Axxess Capital, este unul dintre cei mai mari actionari ai Intercapital Invest, el si John Klipper detinand impreuna 59% din casa de brokeraj. Eugen Voicu, fondator al administratorului de fonduri Certinvest, este un alt actionar important al Intercapital, cu o detinere de 23%.

Era un business ineficient; in brokeraj fie esti in primii cinci, fie pierzi bani, in final fiind luata decizia de a opri activitatea firmei. Decizia de retragere din piata vine bineinteles in contextul nivelului de dezvoltare si al volumelor inregistrate pe Bursa de Valori Bucuresti

Citeste si:
XTB reducere la zero comisioanele pe piețele internaționale
XTB reducere la zero...

- Eugen Voicu, Certinvest

De-a lungul ultimilor 10 ani, Intercapital Invest s-a aflat in general pe locurile 10-15 in topul brokerilor de pe BVB, acesta fiind dominat de diviziile de brokeraj ale bancilor si de casele de brokeraj care se concentreaza pe clientii institutionali, precum fondurile de investitii sau de pensii. Dupa primele cinci luni din 2017, Intercapital ocupa locul 16 in clasament, cu tranzactii intermediate in valoare de 117,6 mil. lei.

Decizia nu are legatura cu grupul Patria, ci cu consolidarea operatorilor pe piata de capital, un proces normal pe o piata fragmentata asa cum vedem in Romania

- Horia Manda, Axxess Capital

Citeste si:
Investițiile de capital românesc în start-up-urile locale au...
Investițiile de capital...

Potrivit datelor de la Ministerul Finantelor, casa de brokeraj nu a mai reusit sa faca profit in ultimii sase ani, ingloband pierderi de 5,3 mil. lei in aceasta perioada. In 2016, Intercapital si-a redus pierderile la 706.000 lei, de la 1,24 mil. lei in anul precedent.

Stadiul de dezvoltare actuala al pietei de capital impune o consolidare a caselor de brokeraj din piata. Costurile de operare sunt in crestere, iar lichiditatea este la un nivel redus

- Razvan Pasol, presedinte Intercapital Invest si director general Patria Asset Management

Anuntul de saptamana aceasta vine si in contextul in care, anul trecut, Patria Bank (fosta Nextebank) a preluat integral Societatea de Administrare a Investitiilor (SAI) Intercapital Invest Management. Horia Manda, unul dintre actionarii Intercapital care au luat decizia retragerii din piata a firmei, este CEO-ul Axxess Capital, care, prin intermediul fondului Emerging Europe Accession, detine Patria Bank.

Citeste si:
Capitalizarea de piaţă a Tesla a depăşit-o pe cea a Facebook
Capitalizarea de piaţă a...

Valoarea tranzactiilor realizate pe Bursa de Valori Bucuresti s-au prabusit dupa criza financiara globala, de la 13,8 mld. lei in 2007 – cel mai bun an din istoria recenta a BVB, la 5 mld. lei in 2009. Ultimii ani au marcat o revenire, insa chiar si asa BVB nu a reusit sa reatinga rulajele din anii maximelor. Astfel, in 2016, lichiditatea a urcat cu 5% fata de anul anterior, la 9,25 mld lei, in vreme ce anul acesta, dupa nici sase luni, lichiditatea atinge aproape 6 mld. lei, in principal datorita listarii pe bursa a Digi Communications (RCS&RDS).

Acord financiar cu Tradeville pentru “transferul” clientilor Intercapital

Intercapital va recomanda propriilor clienti sa isi transfere conturile la Tradeville, casa de brokeraj care se concentreaza pe segmentul retail si aflata in prezent pe locul 8 in topul brokerilor.

“Intelegerea cu Tradeville a fost facuta si in baza unui acord financiar”, spune Eugen Voicu.

"Intercapital va asigura suportul necesar transferului conturilor la Tradeville, beneficiind de o parte din comisioanele de tranzactionare platite de clienti ulterior transferului", a mai adaugat Horia Manda.

„Acest parteneriat se pliaza natural pe strategia noastra de dezvoltare si crestere a cotei de piata. Vom continua sa investim in dezvoltarea pietei de capital locale, in dezvoltarea de noi produse si instrumente financiare, atat pe piata locala, cat si pe pietele internationale, precum si in tehnologia platformelor de tranzactionare. Astfel, ii asiguram pe clientii Intercapital ca se vor bucura in continuare de o calitate superioara a serviciilor primite si ca vor obtine in plus multe alte beneficii care sa ii ajute in activitatea de tranzactionare”, a declarat, intr-un comunicat de presa, Mihaela Biciu, director general Tradeville.

Situatia celor 16 angajati ai Intercapital Invest nu este clara in momentul de fata, Tradeville neasumandu-si preluarea acestora ca parte din acordul cu Intercapital, insa o parte dintre angajatii Intercapital au deja functii in noul SAI, Patria Asset Management.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri