Aplicarea legii salarizarii unitare, in forma adoptata de Parlament, va readuce Romania pe un trend nesustenabil, sustine Elisabetta Capannelli, director de tara al Bancii Mondiale pentru Romania si Ungaria. In opinia sa, aceasta lege, ca si alte masuri adoptate fara o analiza aprofundata cu privire la impactul bugetar, nu ar trebui implementate.

Potrivit directorului BM, modul in care Romania si-a revenit dupa criza economica este remarcabil, insa, in ultima vreme, se remarca reversarea unor politici, fapt care vulnerabilizeaza economia in fata unor potentiale socuri interne sau externe.

“Din perspectiva cresterii economice, Romania sta bine, dar sunt si multe slabiciuni in economie, generate de masurile fiscale de tip prociclic adoptate, care pot reduce rezilienta economiei romanesti la socuri. In ultimii ani, vedem o multime de masuri pro-consum, dar nu si pentru stimularea investitiilor, sau absorbtia fondurilor UE. Acestea sunt cateva din slabiciunile fundamentale care exista in Romania cu privire la investitii, infrastructura, sanatate, educatie, investitiile in incluziunea populatiei sarace, modernizarea zonelor rurale, care nu au fost abordate”, a explicat Capannelli, intr-un interviu acordat wall-street.ro la finalul mandatului in Romania.

Ea sustine ca pleaca din Romania cu sentimente contradictorii, mai ales in contextul instabilitatii politice de la finalul mandatului, greu de explicat.

Din pacate, este foarte multa instabilitate, si in crestere, in sistemul politic din Romania, iar politicienii sunt mai interesati de beneficiile imediate, decat de cele pe termen mediu si lung.

Retail jobs

Elisabetta Capannelli

Cresterea deficitului limiteaza capacitatea tarii de a rezista la socuri

Reprezentanta BM atrage atentia asupra faptului ca deficitul bugetar, care a fost tinut sub control in ultimii ani, a crescut substantial si continua sa creasca, urmand sa treaca peste limita de 3% din PIB. “Acest aspect va limita capacitatea tarii de a rezista in cazul unor crize interne sau externe, cu socuri pe cresterea economica, pe preturi, pe dobanzi, pe preturile materiilor prime (petrol), pe preturile alimentare”, a adaugat Capannelli.

Ea a admis faptul ca Romania are nevoie de o crestere economica superioara pentru a recupera declalajele fata de media UE, insa cu prudenta si sustenabilitate.

“Noi am majorat recent estimarea de crestere economica pentru Romania, la 4,4%, insa nu suntem la fel de optimisti precum Guvernul (5,2% in 2017). Este bine ca economia creste, dar eu cred ca este de preferat rezilienta si fundamentele pe care este bazata cresterea. In schimb, vedem deficitul bugetar peste 3% din PIB anul viitor. Speram sa vedem o rectificare bugetara, iar unele masuri, care nu au fost analizate cu grija din punct de vedere al impactului bugetar, inca speram ca nu se vor implementa”, a mai spus Capannelli.

Citeste si:
OTP estimează un ușor declin economic în ultimul trimestru al anului
OTP estimează un ușor declin...

Printre masurile respective ea a mentionat si legea salarizarii unitare, pentru care nu a vazut o analiza de impact cuprinzatoare si care, in cazul in care se va aplica, “va pune din nou tara pe un trend nesustenabil”.

In plus, majorarile salariale ar trebui legate de performanta, si adoptate dupa restructurarea administratiei, insa acestea sunt masuri dificile pentru politicieni, dar necesare pentru ca Romania sa isi mentina statulul de tara moderna, mambra a Uniunii Europene.

Riscul masurilor de austeritate exista, daca nu se renunta la politicile populiste

Intrebata fiind daca, in actualele conditii, exista riscul ca Romania sa revina la masurile dure de austeritate din 2010 (taieri de salarii, cresteri de taxe) in perioada urmatoare, Capannelli a spus ca exista acest risc daca autoritatile vor continua sa sustina masuri prociclice.

“Comparativ cu alte tari, astazi, Romania are un nivel redus al datoriei in PIB, dar daca ne uitam la trend, intr-o situatie de criza, de socuri externe, de relaxare fiscala, datoria poate creste foarte rapid si, in comparatie cu alte tari, Romania nu isi permite un nivel ridicat al datoriei”, a adaugat directorul BM.

Citeste si:
România a avut în 2019 cel mai mare deficit de încasare a TVA din...
România a avut în 2019 cel...

Aceasta a mai sbliniat faptul ca Romania a adoptat recent numeroase masuri populiste, fenomen intalnit si in anumite tari europene, care pot parea avantajoase pe termen scurt, dar cu siguranta afecteaza economia pe termen mediu si lung.

In acest context, Elisabetta Capannelli sustine ca viitorul Guvern al Romaniei ar trebui sa renunte la masurile pe termen scurt si sa adopte o viziune pe tremen lung, sa ia masurile necesare pentru reducerea saraciei si a excluziuniis sociale si sa continue reformele structurale pe care tare “nu isi permite sa le abandoneze”.

Unii indicatori macroeconomici reprezinta o "masca" sub care se ascund vulnerabilitati

Potrivit acesteia, indicatorii macroeconomici ai Romaniei, cu exceptia deficitului bugetar, arata foarte bine insa, dincolo de aceasta “fatada” exista numeroase slabiciuni si riscuri la adresa economiei.

Ea a dat ca exemplu cifra referitoare la somaj, respectiv 5,7%, una dintre cele mai mici din UE, care, insa, este doar “o masca”. “Romania are o rata foarte scazuta a somajului, in general, o rata scazuta in randul populatiei educate, dar rata somajului in randul tinerilor si a populatiei needucate este de peste 20%”, a punctat directorul BM.

La capitolul puncte tari ale economiei romanesti ea a mentionat sectorul de energie, cel de IT&C, agricultura (cu conditia cresterii productivitatii si a conectivitatii cu industria agro-alimentara), sectorul manufacturier, turismul si serviciile.

Mai mult, din punctul sau de vedere, in Romania sunt inca scazute costurile cu terenurile, cu forta de munca (desi exista tensiuni in anumite sectoare si orase) si cu capitalul.

Pe de alta parte, insa, stocul de infrastructura din tara noastra nu este suficient pentru a sustine rata de crestere economica necesara pentru o convergenta reala catre UE.

In aceste conditii, reprezentanta BM sustine ca autoritatile din Romania trebuie sa isi mute atentia de la masuri pe termen scurt pe obiective pe termen mediu si lung, bazate pe stimularea investitiilor, cresterea productivitatii, crearea de aptitudini potrivite pentru piata muncii si reducerea saraciei, care este puternic legata de cresterea economica, din cazua trendului demografic in Romania.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri