8 Noiembrie 2006

Romanii pot invata sa cheltuiasca banii UE, la un curs al Bursei Romane de Marfuri

Bursa Romana de Marfuri, prin BRM Business Consulting, va organiza, in perioada 8 -10 noiembrie, un curs de specializare in accesarea fondurilor structurale, curs care va trata aspectele cheie ale proceselor de realizare, aprobare si planificare a proiectelor derulate cu fonduri europene.

Cursul abordeaza concepte de succes ale managementului ciclului de proiect, in contextul metodologic al Comisiei Europene cu privire la Project Cycle Management (PCM), informeaza, miercuri, un comunicat al BRM Business Consulting remis NewsIn.

Prin intermediul cursului Accesarea Fondurilor Structurale - de la intentie la aplicatie, cei interesati vor avea oportunitatea de a cunoaste un ansamblu util de notiuni pentru identificarea surselor optime de finantare, formularea corecta a viitoarelor proiecte propuse spre a fi finantate din Fondurile Structurale, in perioada 2007-2013 si utilizarea eficienta a informatiilor in procesul de autoevaluare a proiectului in vederea selectiei. La curs vor fi organizate si workshop-uri practice care vor completa dezvoltarea competentelor si abilitatilor echipelor de cursanti.

Fondurile structurale reprezinta banii acordati de UE, prin intermediul proiectelor aprobate, in scopul dezvoltarii, cresterii competitivitatii economice si reducerii decalajelor existente intre statele membre.

Dupa 1 ianuarie 2007, accesarea si absorbtia Fondurilor Structurale va constitui cea mai mare provocare pentru administratia publica, pentru mediul de afaceri, sectorul privat si ONG-uri.

Integrarea europeana depinde in mod vital atat de intelegerea principiilor comunitare ale politicii de dezvoltare regionala, cat si de o optima si eficienta asimilare a instrumentelor structurale destinate Romaniei in perioada 2007-2013, se arata in comunicat.

BRM Business Consulting, divizia educationala a Bursei Romane de Marfuri si promotor al instruirii in domenii esentiale de management, detine o bogata experienta in implementarea cu succes a proiectelor de finantare cu fonduri europene nerambursabile.



Citeste si