Scumpirile din 2017, confirmate de INS! Care sunt cauzele si ce ne asteapta in continuare?

Preturile de consum au crescut accelerat, in 2017, pentru prima data dupa trei ani consecutivi de scaderi anuale! Inflatia anuntata de INS pentru anul trecut este de 3,3%, dupa ce la finalul anului trecut s-a situat la minus 0,54%.

Cel mai mult, in 2017, s-au scumpit ouale, cu 43%, urmate de unt, cu 23%, transportul aerian, cu 23%, energia electrica, cu 12%, si fructele proaspete, cu 11%.

Inflatia a avansat, pe parcursul anului, de la luna la luna, insa a inceput sa accelereze din toamna, odata cu reintroducerea supraaccizei la carburanti, situandu-se la 1,77% in septembrie (cand a intrat in vigoare prima transa de crestere a accizei), la 2,63% in octombrie (a doua transa) si 3,23% in noiembrie.

Vestea buna, singura, este ca, astfel, inflatia se incadreaza in intervalul tintit de Banca Nationala a Romaniei (BNR), de 2,5% plus/minus un punct procentual (nivelul maxim al intervalului fiind, astfel, de 3,5%). Vestea proasta este ca inflatia a accelerat din cauza dezechilibrelor macroeconomice inregistrate in ultimul an si a perspectivelor de inrautatire a acestora.

De ce au crescut preturile?

Majorarile salariale fara acoperire in productivitate, stimularea excesiva consumului, in detrimentul productiei interne, care a dus la importuri masive si, implicit, la deprecierea leului in raport cu euro, dar si majorarea accizei la carburanti si cresterea pretului la energie au determinat cresterile de preturi care nu se vor opri aici.

Citeste si:
Datoriile companiilor de stat au ajuns la 6% din PIB.Unde se duc banii
Datoriile companiilor de stat...

Pentru perioada urmatoare, atat BNR cat si majoritatea analistilor estimeaza ca inflatia va continua sa urce, in special in prima parte a acestui an, si pe fondul efectului de baza (la inceputul anului trecut preturile au scazut in contextul reducerilor de taxe), la 4% sau chiar peste acest nivel.

BNR estimeaza, pentru finalul acestui an, o inflatie anuala de 3,2%, insa subliniaza existenta unor riscuri in crestere provenind in special din partea politicii fiscale si de venituri a Guvernului.

Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri