Ministerul Fondurilor Europene (MFE) lanseaza apelul pentru proiectul „Bunicii comunitatii – Servicii sociale si socio-medicale pentru persoane varstnice”, cu o alocare bugetara de 15 milioane de euro, incepand cu 26 iulie si pana la 26 octombrie, la mai bine de un an si jumatate dupa ce Ghidul Solicitantului a fost lansat in consultare publica.

„Autoritatea de Management pentru Programul Operational Capital Uman din cadrul Ministerului Fondurilor Europene lanseaza apelul „Bunicii comunitatii - Servicii sociale si socio-medicale pentru persoane varstnice” AP 4/ PI 9.ii/ OS 4.4, cu depunere in MySMIS incepand cu data de 26 iulie 2018, ora 10.00, si pana in data de 26 octombrie 2018, ora 16.00”, potrivit unui comunicat transmis de minister.

Alocarea bugetara este de 15 milioane de euro, din care 14,4 milioane de euro sunt alocati regiunilor mai putin dezvoltate, iar 600.000 de euro sunt alocati regiunii Bucuresti-Ilfov.

La inceputul lunii decembrie 2016, Ministerul Fondurilor Europene din Guvernul Ciolos a lansat in consultare publica Ghidul Solicitantului „Bunicii comunitatii — Servicii sociale si socio-medicale pentru varstnici”. Avizarea in directiile de specialitatea din MFE a durat, insa, un an si sapte luni.

„Ghidul solicitantului conditii specifice „Bunicii Comunitatii, servicii sociale si socio-medicale pentru persoane varstnice” este in curs de avizare in directiile de specialitate din Ministerul Fondurilor Europene”, potrivit unui raspuns trimis, marti, de institutie la solicitarea wall-street.ro.

Potrivit comunicatului emis in 2016, proiectul urma sa finanteze centre de zi pentru persoane varstnice, servicii de ingrijire la domiciliu, cantine sociale, precum si, dupa caz, activitati de distribuire a hranei la domiciliu, prin intermediul serviciilor de tip „masa pe roti”. Apelul mai viza si activitati de socializare si de petrecere a timpului liber in cluburile de profil, fiind incurajate initiativele de asistenta comunitara si de promovare a voluntariatului printre persoanele varstnice.

Solicitatii si partenerii eligibili sunt furnizorii de servicii sociale, precum si autoritati publice locale in parteneriat cu diverse organizatii sociale.

Un proiect selectat poate primi maximum 400.000 de euro pentru o perioada de implementare de cel mult 36 de luni.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri