Domeniul inovarii si al cercetarii va fi finantat prin programul de internationalizare, iar startul se va da dupa publicarea in Monitorul Oficial, in cursul saptamanii viitoare, a anuntat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, Radu Stefan Oprea, conform Agerpres.

"Inovarea si cercetarea este un domeniu pe care intr-adevar punem un accent foarte mare. Acesta a intrat ca si domeniu in programul de internationalizare si va fi finantat de catre program. Astfel, se va putea participa la targuri si expozitii, misiuni economice in nume propriu al unei companii si cu firmele care sunt in zona de cercetare, inovare si parte medicala. Este un element de noutate, deschidem programele astfel incat mediul de afaceri sa poata fi reprezentate cat mai bine in toate programele pe care ministerul le gestioneaza", a precizat, sambata, ministrul pentru Mediul de Afaceri, intr-o emisiune la Antena 3.

Acesta sustine ca programul de internationalizare a fost restructurat profund, iar relatia dintre antreprenori si cei din ministerul pentru Mediul de Afaceri va fi prin intermediul calculatorului.

"Este un program care a fost restructurat profund, pentru ca dintr-un sistem birocrat care cerea dosar foarte mare, acord de prefinantare, decont cu facturi, cu cheltuiala la virgula, contract incheiat, samd, acum ca si propunere si asa va functiona, in momentul in care saptamana viitoare va fi publicat in Monitorul Oficial si se va da startul acestui program, intr-un program cu suma forfetara, extrem de simplu, in care relatia dintre antreprenor si cel care se afla astazi in institutia Ministerului pentru Mediul de Afaceri va fi prin intermediul calculatorului, digital. Asa ne dorim sa fie si asa se va si intampla", a adaugat Oprea.

Oprea a precizat ca in luna august se vor deschide linii le de finantare pentru programul de microindustrializare si cel de cresterea capacitatii activitatilor comerciale.

"Targurile si expozitiile au buget dublu anul acesta, mult mai mute firme din Romania pot sa mearga pe pietele externe, ceea ce incurajez, astfel incat sa putem creste exportul tarii si sa fim o prezenta regionala. Firmele cu capital romanesc sa inceapa sa devina intr-adevar o prezenta regionala", a adaugat Oprea.

Printre facilitatile prezentate de seful ministerului de resort in cadrul unei intalniri cu reprezentanti ai mediului de afaceri din Craiova se numara programul pentru promovarea capacitatilor comerciale (250.000 lei alocatie nerambursabila, 10% cofinantare, la inceputul lui august aceasta schema devenind functionala); microindustrializare (450.000 lei alocare financiara nerambursabila, 10% cofinantare; programul de sprijinire a mestesugarilor si artizanatului (organizarea de manifestari in contextul Anului Centenar); sprijinirea participarii la targuri si expozitii internationale, fie prin intermediul organizatiilor patronale sectoriale, fie prin programul de internationalizare care se adreseaza companiilor in nume individual si prin care se ofera 5.000 de euro fiecarei companii care doreste sa participe la targuri si expozitii cu brand propriu.

Sursa foto: Shutterstock / kan_chana

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri