Liberalul Petru Luhan, fost europarlamentar, a declarat vineri seara, la o intalnire cu antreprenori din Valcea, ca Romania va primi de la Uniunea Europeana (UE) pentru exercitiul financiar 2021-2027 un buget cu 2,3 miliarde de euro mai mare decat cel actual, scrie Agerpres.

"Avem negociate sumele si cresterile cele mai mari de buget la nivel european. (...) Am avut onoarea sa fiu chemat la Parlamentul European chiar acum doua saptamani, cand a fost dezbaterea pe bugetul pentru perioada de programare 2021-2027, si va spun ca am reusit sa sporim bugetul de 43 de miliarde de euro cu inca 2,3 miliarde de euro. Deci, practic, bugetul pe urmatorul exercitiu bugetar va fi cu 2,3 miliarde de euro mai mare. Aceasta este versiunea trecuta deja de grupurile politice si trecuta deja si votata in comisiile de specialitate", a precizat liberalul.

Pe de alta parte, Luhan spune insa ca este ingrijorat de faptul ca, desi are la dispozitie sume mari din partea UE, Romania ramane tara europeana cu cel mai mic grad de absorbtie a acestor fonduri, sub 10%.

"De exemplu, pe Programul Operational Infrastructura Mare - iar Romania inca are nevoie de investitii in infrastructura, fie ca vorbim de autostrazi, fie ca vorbim de drumuri nationale, drumuri judetene, drumuri comunale - avem doar 9,4% grad de absorbtie si astazi, cand vorbim, noiembrie 2018, suntem demult trecuti de jumatatea perioadei de programare 1 ianuarie 2014 - 31 decembrie 2020. Avem Programul Operational Regional, care are un grad de absorbtie de 6,2%, iar aici finantam si sectorul public si mediul privat. Pe Programul Operational Competitivitate, prin care se finanteaza industria IT, cercetarea, dezvoltarea si inovarea, avem 0,36%. Pe formare profesionala, unde, iarasi, Romania se confrunta cu o mare problema, pentru ca nu avem muncitori calificati, UE a pus la dispozitie 5,4 miliarde de euro pentru ca noi sa luam forta de munca existenta, mai tanara si mai putin tanara, si sa o adaptam necesitatilor pietei din Romania, dar gradul de absorbtie este de 0,0%', a mai afirmat Luhan.

Petru Luhan, coordonatorul Comisiei pentru fonduri europene si dezvoltare regionala din cadrul PNL, a participat, vineri seara, la o dezbatere organizata de Organizatia Femeilor Liberale, la Ramnicu Valcea, cu antreprenori din judet, pe tema accesarii fondurilor europene. Cu aceasta ocazie a fost lansat si proiectul "Sustinem antreprenoriatul", un demers al femeilor din PNL prin care si-au propus sa-i ajute, prin organizarea de cursuri gratuite de antreprenoriat in toata tara, pe cei care vor sa inceapa sau sa dezvolte o afacere proprie.

Presedintia anunta semnarea...
Citeste si: PNL,USR, PMP si Pro Romania semneaza pactul politic propus de Iohannis

Sursa foto: symbiot / Shutterstock

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Economie »



Citeste si
Votul pentru motiunea de cenzura se da marti, dupa Rusalii