Deficitul comercial al Romaniei continua sa creasca alarmant, ajungand aproape de 12 miliarde de euro in doar 10 luni din 2018, ca rezultat al politicilor economice axate pe consum si nu pe investitii. Din moment ce economia nu produce suficient, cererea se duce in import, astfel ca importam masiv alimente, exportam materii prime si importam produse finite.

Deficitul balantei comerciale in primele zece luni ale anului in curs a fost de 11,85 miliarde de euro, mai mare cu 1,62 miliarde de euro comparativ cu cel inregistrat in perioada similara din 2017, potrivit datelor publicate de Institutul National de Statistica (INS).Doar in luna octombrie, deficitul comercial al Romaniei s-a ridicat la aproape doua miliarde de euro (exporturile au insumat 6,34 miliarde de euro, iar importurile - 8,2 miliarde de euro).

In intervalul de referinta, exporturile FOB au insumat 57,2 miliarde de euro, iar importurile CIF au insumat putin peste 69 de miliarde de euro. Astfel, fata de primele zece luni ale anului trecut, exporturile au crescut cu 9,2%, iar importurile cu 10,3%.

Ponderi importante in structura exporturilor si importurilor in primele zece luni din 2018 sunt detinute de grupele de produse: masini si echipamente de transport (47,4% la export si 38,0% la import) si alte produse manufacturate (32,2% la export si respectiv 30,7% la import).

Este de remarcat faptul ca Romania exporta mai putine alimente decat importa (3,5 miliarde de euro, fata de 5 miliarde, la 10 luni), mai multe meterii prime (2,1 miliarde de euro, fata de 2 miliarde de euro), dar mai putine marfuri prelucrate (9,5 miliarde de euro, fata de 13,7 miliarde de euro).

Valoarea schimburilor intra-UE 28 de bunuri in perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2018 a fost de 43,9 miliarde de euro la expedieri si de 51,54 miliarde de euro la introduceri, reprezentand 76,7% din total exporturi si 74,7% din total importuri.

In ceea ce priveste valoarea schimburilor extra-UE 28 de bunuri in primele zece luni, aceasta a fost de 13,3 miliarde de euro la exporturi si de 17,5 miliarde de euro la importuri, reprezentand 23,3% din total exporturi si 25,3% din total importuri.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri