Proiectul centralei pe gaze pe care Romgaz o construieste la Iernut este blocat in acest moment, din cauza prevederilor OUG 114/2018 privind majorarea salariilor in constructii, a declarat, luni, Adrian Volintiru, directorul general al producatorului de gaze, intr-o intâlnire cu presa, citat de Agerpres.

„Am convocat toti partenerii din proiect sa vedem cum facem sa deblocam situatia. Ceea ce ne-a impactat au fost prevederile din OUG 114 vizavi de constructii, pentru ca a urmat o instructiune, ar fi trebuit sa urmeze alta care nu a mai fost data si incercam sa deblocam aceasta poveste”, a precizat Volintiru.

Potrivit acestuia, Romgaz va fi nevoit sa plateasca costuri suplimentare celor care realizeaza lucrarile de constructie, insa nici aceste firme nu au o situatie la zi.

„Ceea ce este real este ca firmele s-au deblocat putin. Noi am cerut, ca sa acceptam o marire de tarif in aceste conditii, o situatia detaliata pe fiecare contractor si subcontractor in parte. Ei nu au fost pregatiti pentru aceasta situatie. Pe de alta parte, si ei au dreptate. Nu s-a pus niciodata problema devizului, atâta timp cât este vorba despre un contract la cheie. Atunci am apelat inclusiv la partea de juridic si la partea de management de proiect, sa vedem cum o deblocam, facem un act aditional, ca sa grabim lucrurile. Poate sa mai existe o intârziere, ceva, dar proiectul trebuie sa fie pus in functiune”, a mai spus seful Romgaz.

Citeste si:
Cortul PSD Buzau pentru strangerea de semnaturi, vandalizat
Cortul PSD Buzau pentru...


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Economie »



Citeste si
Sistemul Informatic National pentru Adoptie va fi infiintat