Economia romaneasca a franat puternic in ultimele 3 luni, cresterea PIB pe serie bruta incetinind la 3% in trimestrul al treilea din 2019. In perioada similara de anul trecut, economia urcase cu 4,4%. Analistii BCR considera ca noile cifre reprezinta o "surpriza negativa" si anunta ca isi vor revizui in scadere estimarile pentru acest an.

“Perspectivele (n.red. economiei) sunt intunecate de constrangerile fiscale deoarece planurile existente in prezent, care prevad cresteri de pensii si salarii in sistemul bugetar, contrazic obiectivul de a tine deficitul bugetar la un nivel sub 3% din PIB”, mentioneaza Eugen Sinca, analist in cadrul BCR.

Acestia mizau pe o crestere de 4,3% in vreme ce media estimarilor facute de analistii consultanti de Reuters indica un avans al economiei de 3,8%.

Vom pune prognoza privind cresterea PIB in 2019 sub revizie (n.red. in prezent aceasta este de 4,5%). Noua estimare va fi aproape de 4%. De asemenea, si cresterea estimata pentru anul viitor s-ar putea sa fie mai mica decat tinta de 3,8% pe care o avem in prezent. Noua estimare va depinde de cresterile propriu-zise care vor avea loc in sistemul public de pensii si la nivel de salarii in sistemul public”, spune Eugen Sinca.

Acesta subliniaza ca ritmul cresterii PIB a incetinit puternic, un trend care este foarte posibil sa continue pe termen scurt, avand in vedere ca lucrurile nu stau bine nici in tarile din zona euro, acolo unde cresterea economica este slaba. In plus, Romania nu mai beneficiaza de efectele pozitive ale relaxarii fiscale din anii anteriori.

Cifrele Romaniei in trimestrul al treilea din 2019

Pe serie ajustata sezonier, cresterea PIB in trimestrul trei a fost de 3,2% fata de perioada similara a anului trecut, in conditiile in care, in trimestrul doi, avansul economiei a fost de 4,3% comparativ cu perioada corespunzatoare din 2018.

Si comparativ cu trimestrul precedent, cresterea economiei a incetinit la 0,6% in trimestrul trei, fata de 0,8% in T2 comparativ cu T1.

In primele noua luni ale acestui an, Produsul intern brut a crescut cu 4% pe seria bruta si cu 4,1% pe seria ajustata sezonier fata de intervalul ianuarie - septembrie 2018. Anul trecut, in primele noua luni, cresterea economica inregistrata de Romania a fost de 4,2%, atat pe seria bruta, cat si pe seria ajustata sezonier, comparativ cu perioada similara din 2017.

Comisia Europeana a aratat, in previziunile economice de toamna publicate recent, ca ritmul de crestere al economiei romanesti va accelera usor anul acesta, pana la 4,1%, de la un avans de 4% in 2018, pentru a incetini ulterior la 3,6% in 2020 si 3,3% in 2021.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri