Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) solicita Guvernului 1,5% din PIB pentru bugetul Capitalei, pe motiv ca resursele bugetare ce i-au fost alocate sunt "insuficiente pentru a asigura o dezvoltare urbana conform angajamentelor luate".

O hotarare in acest sens a fost adoptata in sedinta de miercuri a CGMB cu 28 de voturi 'pentru', 3 'impotriva' si 3 abtineri.

In referatul de aprobare, semnat de primarul general, Gabriela Firea, se stipuleaza ca aceasta solicitare se face având in vedere: atributiile Municipiului Bucuresti privind investitiile si serviciile publice oferite cetatenilor Capitalei; faptul ca impozitele si taxele pe proprietate datorate de bucuresteni se fac venit doar la bugetele subdiviziunilor administrativ-teritoriale, fara ca Municipalitatea sa beneficieze de o cota din acestea; resursele bugetare alocate Municipiului Bucuresti de la bugetul de stat sunt insuficiente pentru a asigura o dezvoltare urbana conform angajamentelor luate.

Totodata, se mentioneaza ca Municipiul Bucuresti a contribuit anul trecut cu cel putin 25% din PIB-ul la nivel national, potrivit datelor publicate de Comisia Nationala de Strategie si Prognoza.

Conform raportului de specialitate al proiectului, pe parcursul acestui an, Municipiul Bucuresti se confrunta cu "o situatie financiara extrem de dificila". Incasarile din cote defalcate din impozitul pe venit au scazut, releva sursa citata.

"In 2018, Municipiul Bucuresti a incasat efectiv 3,6 miliarde lei, cu peste 400 milioane lei mai putin fata de suma aprobata de 4,017 miliarde lei. Aceasta tendinta a continuat si in primele 11 luni ale anului 2019, când se constata incasari din cotele defalcate din impozitul pe venit in scadere cu peste 420 de milioane lei fata de aceeasi perioada a anului 2018", se arata in raportul de specialitate.

Totodata, au crescut semnificativ sumele necesare pentru finantarea serviciilor publice. Incepând cu 2018, STB a devenit operator regional si a realizat o dublare a liniilor de transport, inclusiv in Ilfov. Parcul auto al STB a crescut cu peste 80%. In acest an, subventia pentru serviciul de transport public este de 1,2 miliarde lei, in crestere cu peste 45% fata de 2018.

In ceea ce priveste serviciul de furnizare a energiei termice, se mentioneaza ca in ultimii 3 ani au fost reabilitati aproximativ 180 de km de conducta primara si secundara si se face referire la programul de reparatii si inlocuiri de subansamble tehnice din 2019. Este amintita cresterea pretului la gazele naturale. In acest an, subventia pentru termoficare este de 1 miliard de lei, in crestere cu 33% fata de 2018.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Economie »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
PMB, buget de 2,1 mld. euro.Ce proiecte de infrastructura primesc bani