Antreprenorii din sectorul băuturilor cer ca somelierii să învețe și despre alternativele fără alcool

În cadrul unei conferințe organizate la Londra, dedicate sectorului emergent al vinurilor cu conținut scăzut sau fără alcool, Claire Warner, cofondatoarea brandului de băuturi Æcorn Aperitifs, a susținut importanța educării formale a celor care lucrează în industria ospitalității cu privire la alternativele non-alcoolice pentru vin și alte băuturi spirtoase. În acest sens, Claire Warner a invocat instituții precum Wine and Spirit Education Trust, care oferă cursuri de specializare, însă nu au aceste alternative în programa educațională.

Cu toate că vânzările de băuturi cu conținut scăzut de alcool reprezintă în continuare mai puțin de 5% din vânzările băuturilor alcoolice de pe piață, acest segment emergent a cunoscut o creștere rapidă, iar conform unor cifrelor furnizate de WSET, vânzările de vin au scăzut cu trei milioane de baxuri în anul anterior.

În acest sens, Claire Warner a remarcat că proprietarii de restaurante și baruri reacționează foarte târziu la schimbarea survenită în societate cu privire la obiceiurile consumatorilor. Din acest motiv, ea consideră că barurile și restaurantele ar trebui să le ofere consumatorilor care nu doresc alcool mai multe variante și nu doar „două sucuri de fructe, pe care le poți amesteca, dacă dorești”.
În ceea ce privește consumatorii, Claire Warner îi încurajează să aibă așteptări mai mari de la localurile pe care le frecventează.

De la lansarea Seedlip, în 2015, brandul a ajuns să fie cunoscut în barurile și restaurantele din Londra. În aceste locații se servesc cocktailuri non-alcoolice sau cu un conținut scăzut de alcool. La nivel internațional, Seedlip este prezent în 6.000 de restaurante, baruri, hoteluri și magazine din 25 de țări. Seedlip a devenit anul trecut partenerul oficial al ghidului Michelin din Statele Unite ale Americii.

Claire Warner s-a alăturat companiei Seedlip în anul 2018 cu scopul de a rezolva dilema „ce să bei atunci când nu bei”, cu care foarte mulți consumatori rezonează: „sucurile sunt prea dulci pentru a se asorta cu mâncarea, în timp ce apa poate fi puțin cam anostă”. Aceasta adaugă faptul că și vinurile non-alcoolice sunt nepotrivite fiindcă acestea „nu se ridică la nivelul de complexitate al mâncărurilor”.

Claire Warner are în spate o vastă experiență pe piața bunurilor de lux și a băuturilor alcoolice, pe care a folosit-o pentru a dezvolta un nou brand de băuturi non-alcoolice care pot fi asociate cu mâncarea. Astfel a luat naștere Æcorn Aperitifs în luna mai 2019. Brandul și-a anunțat recent parteneriatul cu ghidul Michelin din Marea Britanie, ceea ce i-a oferit expunere în fața restaurantelor și somelierilor de top din țară.

Ceea ce face Æcorn Aperitifs deosebit este faptul că se diferențiază de vinurile non-alcoolice. Băutura nu este creată pentru a imita un vin, deoarece orice astfel de așteptare ar conduce în mod inevitabil la dezamăgire, având în vedere că vorbim despre un produs din care se înlătură tot ceea ce face vinul să fie vin. Băuturile Æcorn Aperitifs sunt obținute cu sucuri acide din struguri necopți din podgorii din Sussex și sunt disponibile în trei variante: Sec (Dry), Aromat (Aromatic) și Amar (Bitter).

Totuși, Æcorn Aperitifs nu este singurul care produce alternative non-alcoolice la vin. Au mai fost lansate produse asemănătoare, spre exemplu Nine Elms, o băutură non-alcoolică similară vinului roșu, care poate fi găsită în locații de prestigiu precum Clove Club și Standard Hotel din Londra. Proprietarul barului Hide din Londra, Paul Mathew, a lansat și el anul trecut Everleaf, o băutură aperitiv non-alcoolică.

În cadrul conferinței a mai luat cuvântul Rob Fink, fondatorul unei berării care produce bere cu conținut scăzut de alcool, Big Drop Brewing Co. Acesta a vorbit despre dificultățile întâmpinate de brandul său pentru a fi acceptat în baruri și restaurante, în ciuda faptului că magazinele sunt deschise la astfel de produse, dar și în ciuda prestigiului brandului medaliat în cadrul unor competiții internaționale. Rob Fink consideră că singura modalitate de a asigura un loc pentru băuturile cu conținut scăzut de alcool în baruri și restaurante ar fi o dovadă irevocabilă că acestea sunt vandabile.

Laura Willoughby, fondatoarea unei inițiative numite Club Soda, care promovează consumul de băuturi conștient (mindful), susține că barurile și restaurantele nu au o problemă în a accepta berile cu conținut scăzut de alcool sau non-alcoolice. Acest lucru se datorează faptului că astfel de produse există de mult pe piață și sunt cunoscute de consumatori.
În opinia ei, acceptarea alternativelor non- alcoolice pentru vin sau băuturi spirtoase va fi mult mai dificilă. Ceea ce este totuși cert este că această piață emergentă a alternativelor non-alcoolice vine cu o elită de antreprenori care sunt dispuși să muncească din greu pentru a le oferi celor care nu doresc să „bea” cât mai multe opțiuni de băuturi de calitate.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri