8 Octombrie 2020

România și SUA vor semna un acord pentru renovarea centralei nucleare de la Cernavodă



România și SUA vor semna un acord de 8 miliarde de dolari pentru modernizarea centralei nucleare de la Cernavodă, a declarat ambasadorul Adrian Zuckerman la Forumul Institutului Aspen de la București, scrie G4Media.

„Ministrul Popescu se va întâlni cu Secretarul Departamentului de Energie Brouillette, pentru a demara un Acord de cooperare interguvernamentală pentru recondiționarea unuia dintre cele două reactoare nucleare și renovarea clădirii în care se află cele două reactoare noi de la centrala nucleară de la Cernavodă, din România. Acest proiect în valoare de 8 miliarde de dolari va reprezenta o paradigmă a viitoarelor proiecte româno-americane de dezvoltare economică și energetică”, a declarat ambasadorul SUA la București.

Adrian Zuckerman a adăugat că ministrul Popescu și președinta Băncii de export-import a SUA se vor întâlni pentru semnarea memorandumului de finanțare a proiectului nuclear.

„În partea a doua a zilei, Ministrul Popescu se va întâlni cu Președinta EXIM (Băncii de Export-Import a S.U.A.), Kimberley Reed, în vederea semnării unui memorandum de înțelegere care vizează finanțarea proiectului nuclear de la Cernavodă și alte proiecte din România. Este cel mai mare pachet de finanțare primit până acum de România, fapt care indică încrederea pe care o au Statele Unite în vechiul lor partener și aliat”.



Citeste si