Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat că nu există bani pentru dublarea alocaţiilor, iar în cazul în care legea va fi promulgată va trebui "să tăiem de undeva".

"Contul sigur este, bani nu sunt. Deci aici mi se pare că avem un precedent periculos în ceea ce se întâmplă în România acum. Prin decizia Curţii s-a diluat la maxim principiul responsabilităţii fiscale. Rolul acelui articol din Constituţie era exact acesta, responsabilizarea fiscală. Eu nu pot să cred că cei care au scris constituţia s-au gândit că vor responsabiliza pe cineva doar dacă pun un cont acolo. Nu mai vorbesc că instrumentul financiar cont în sine nu are niciun fel de relevanţă fără suma respectivă. Sunt mai multe elemente pe care le văd aici, dar în fine, este o decizie a Curţii. Vom vedea atunci.

Dacă legea va fi promulgată va trebui să tăiem de undeva poate, să luăm bani ca să putem să creştem alocaţiile, dar eu nu cred că vom ajunge acolo. Vom vedea", a spus Florin Cîţu, întrebat dacă sunt bani pentru o eventuală dublare a alocaţiilor după retrimiterea legii în Parlament, iar instituţia o va vota în forma actuală şi apoi va fi promulgată.

Ce se întâmplă cu pensiile

De asemenea, el a fost întrebat despre o eventuală majorare a pensiilor, dacă pe data de 25 noiembrie Curtea Constituţională va respinge sesizarea Guvernului pe Legea rectificării bugetului votată de Parlament. "O să vedem atunci. Aşteptăm motivarea întâi a deciziei Curţii şi apoi vom lua o decizie", a afirmat ministrul.

În ceea ce priveşte rectificarea bugetară, Cîţu a menţionat că "nu prea sunt foarte multe modificării", fiind la final de an.

"Au apărut câteva elemente noi. Bineînţeles cheltuieli suplimentare pe sănătate, lucruri care au apărut în ultima perioadă şi sunt recalculări ale pensiilor pe formule vechi, cu noua creştere. Sunt ajustări. Dar în rest nu prea sunt foarte multe modificări, sunt la final de an, deci ar trebui ca toată lumea să ştie bugetul", a mai spus Florin Cîţu.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri