Președintele Iohannis participă la lansarea proiectului Planului Național de Redresare și Reziliență

Preşedintele Klaus Iohannis va participa la lansarea proiectului Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. La eveniment vor mai participa premierul Ludovic Orban şi membrii Cabinetului său.

"Este un plan amplu şi vom avea peste 30 de miliarde de euro din fonduri europene pentru a finanţa măsurile din acest plan. Este o măsură foarte largă care se referă şi la reforme şi la măsuri de infrastructură şi la multe sectoare care trebuie să fie şi modernizate, dar şi redresate", declara recent şeful statului.

El menţiona că după lansare proiectul va fi dezbătut public şi apoi va fi prezentat la Bruxelles, finanţarea urmând să înceapă anul viitor.

Sursa foto: Shutterstock

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri