Moneda euro a atins cel mai ridicat nivel de după luna aprilie 2018, în condiţiile în care incertitudinea politică din SUA a afectat cotaţia dolarului american, transmite Agerpres.

După creşterile constante înregistrate în ultimele zile, cotaţia monedei euro a ajuns până la 1,2349 dolari, după ce un grup de aleşi republicani din Camera Reprezentanţilor şi Senat au decis să conteste înfrângerea lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale. În plus, posibilitatea ca Partidul Democrat să controleze Senatul după alegerile din Georgia a crescut incertitudinea politică în cea mai mare economie a lumii.

În pofida aprecierii monedei euro în ultimele zile, un important indicator economic publicat arată dificultăţile cu care se va confrunta economia zonei euro în lunile următoare. Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie şi sectorul serviciilor, a urcat la 49,1 puncte în decembrie, de la 45,3 de puncte în noiembrie, dar sub estimarea preliminară de 49,8 puncte, conform datelor firmei Markit, cu sediul la Londra.

Retail jobs

Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei. Conform datelor Markit, economia zonei euro a avut un început slab de an, ceea ce ar putea să se reflecte asupra cursului de schimb al monedei euro.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri