România va putea încasa sume de la Comisia Europeană, în primii doi ani, în baza îndeplinirii unor paşi sau a unor reforme care nu sunt bazate pe proiecte, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marius Vasiliu, în cadrul consultărilor privind actualizarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), scrie Agerpres.

Aceste sume vor putea fi considerate avans pentru reformele asumate, dacă acestea sunt precedate de crearea unui cadru instituţional şi legislativ prin politici, strategii sau acte normative.

Potrivit sursei citate, PNRR şi reformele finanţate pot fi implementate până la 31 august 2026.

Consultările pentru actualizarea PNRR au continuat la sediul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene prin dezbaterea propunerilor pentru următoarele domenii: Mediu de afaceri, ecosisteme antreprenoriale, respectiv Cercetare, inovare, digitalizare.

În cadrul dezbaterilor, Marius Vasiliu, secretar de stat MIPE, a insistat asupra importanţei pe care o are PNRR din perspectiva reformelor necesare României. "Faţă de ceea ce am precizat ieri privind criticile Comisie Europene asupra bucăţilor transmise, încercăm să corelăm lista de investiţii cu prevederile Regulamentului şi cu solicitările Comisiei Europene", a declarat secretarul de stat MIPE.

În cadrul dezbaterii privind Mediu de afaceri, ecosisteme antreprenoriale, reprezentanţii Ministerului Economiei au propus ca prin intermediul PNRR să fie finanţate instrumente financiare, dar şi simplificarea vieţii antreprenorilor prin digitalizare.

În ceea ce priveşte dezvoltarea domeniului Cercetare, inovare, digitalizare, în timpul reuniunii reprezentanţii ministerului de linie au atras atenţia că propunerile lor anterioare nu au fost luate în considerare, deşi au făcut demersuri prin cinci canale diferite.

Astăzi, au propus un set de reforme structurale care să conducă la o mai bună finanţare a sectorului de cercetare, la internaţionalizarea cercetării şi la valorificarea economică a rezultatelor cercetării. În domeniul digitalizării reformele propuse sunt orientate către digitalizarea registrelor de date guvernamentale, interconectarea şi interoperabilitatea sistemelor informatice existente, actualizarea serviciilor digitale şi lansarea unora noi, promovarea tehnologiilor care cresc calitatea vieţii.

MIPE a început în această săptămână consultările pentru actualizarea PNRR, 5 februarie este prevăzută cea de-a cincea zi de consultări, fiind vizate domeniile domeniile Agricultură şi dezvoltare rurală, respectiv Rezilienţă în situaţii de criză.

România va avea la dispoziţie 30,4 miliarde de euro prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă pentru implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri