Investiţiile străine directe au scăzut în 2020 cu 60,38% faţă de perioada similară a anului anterior, la 1,921 miliarde de euro, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR), scrie Agerpres.

"Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1.921 miliarde de euro (comparativ cu 4,849 miliarde de euro în perioada ianuarie - decembrie 2019), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 3.953 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 2.032 miliarde de euro", se menţionează în comunicatul BNR.

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a scăzut, în 2020, cu 26,52%, comparativ cu anul anterior, la 4.084 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele 4.084 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 25.906 milioane de dolari, în creştere cu 20,5% faţă de 2019.

De asemenea, numai în luna decembrie a anului trecut, au fost înmatriculate 369 de societăţi cu participare străină, cu un capital subscris de 6,078 milioane de dolari.

În funcţie de domenii, cele mai multe firme înmatriculate în decembrie au fost înregistrate în tranzacţii imobiliare (27,91%), intermedieri financiare şi asigurări (23,85% din total) şi administraţie publică, învăţământ şi sănătate (16,53%).

La finele lunii decembrie 2020, în România existau 230.976 de societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la valoarea de 64,68 miliarde de dolari.

Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 49.620 (capital subscris de 3,853 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 13,343 miliarde de dolari, în 5.517 de firme.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri