Preţul energiei electrice va creşte de joi, 1 iulie, cu procente cuprinse între 3% şi 13% pentru consumatorii casnici care nu au semnat încă un contract de furnizare pe piaţa liberă, scrie Agerpres.

De la 1 ianuarie 2021, piaţa de electricitate s-a liberalizat total, iar preţurile nu mai sunt reglementate de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Fiecare consumator este liber să aleagă orice companie de pe lista cu cei peste 60 de furnizori licenţiaţi. Pe site-ul ANRE există un comparator de preţuri unde se găsesc toate ofertele, pe judeţe, în ordinea crescătoare a preţurilor.

Cei care nu semnează noi contracte şi pur şi simplu nu fac nimic vor rămâne în aşa-numita piaţă de serviciu universal, adică vor primi în continuare energie de la vechiul lor furnizor, la un preţ care este mai mare decât cel din piaţa liberă.

Termenul de 1 iulie 2021 a apărut pentru că, la 1 ianuarie, lumea nu era pregătită pentru liberalizare, cei mai mulţi nici nu auziseră de asta şi nu ştiau ce să facă, aşa că autorităţile şi furnizorii au venit cu ideea unui discount care s-a aplicat la factură în primele şase luni ale anului. În această perioadă, oamenii din serviciul universal au primit acelaşi preţ ca şi cei din piaţa liberă.

Peste jumătate din consumatori casnici sunt deja în piaţa liberă, concurenţială, a anunţat vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege, în urmă cu două zile. Pentru ceilalţi preţul va creşte cu 3% - 13%.

"La 1 ianuarie, dintre cei 8,9 milioane de consumatori, circa 3 milioane erau deja cu contracte noi semnate, deci o treime din consumatori. În primele cinci luni ale acestui an, alţi 1,3 milioane consumatori au semnat un contract concurenţial, am ajuns la o pondere de 48%. Având în vedere că suntem la finalul lunii iunie şi avem o medie de 200-250.000 de noi contracte, deja putem spune că la finalul lunii iunie avem peste jumătate dintre consumatorii casnici din România cu un contract concurenţial semnat", a arătat Negy-Bege.

Furnizorii aveau obligaţia ca în mai şi iunie să trimită noi informări şi să comunice preţul de la 1 iulie, pentru cei care până la acea dată nu trecuseră în piaţa concurenţială.

"Preţurile sunt în creştere, atât pe pieţele angro, cât şi pe cele cu amănuntul. Pentru cei patru mari furnizori de ultimă instanţă, de la 1 iulie, va fi o creştere între 3 şi 13%, vorbim strict de preţul energiei", a precizat oficialul ANRE.

Consumatorii de energie îşi pot schimba oricând contractele sau furnizorii, iar creşterea de preţuri de acum este legată de conjunctura internaţională a pieţei, fără legătură cu liberalizarea, a spus, la rândul său, Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER), într-o conferinţă de presă susţinută marţi.

"1 iulie este un moment important, pentru că se termină o abordare în care furnizorii din propria iniţiativă şi la sugestia autorităţilor au decis să ofere discount consumatorilor care nu optaseră pentru schimbarea furnizorului sau tipului de contract. Însă 1 iulie nu este sfârşitul lumii. Oamenii îşi pot schimba oricând contractele la energie şi furnizorii şi cel mai important este să ştie că nu rămâne nimeni fără energie, va fi continuitate în alimentare", a spus Lungu.

De ce creşte preţul

Reprezentanţii furnizorilor au arătat că preţurile din piaţa de energie din România sunt în creştere în linie cu ce se întâmplă cu toate mărfurile de care depinde preţul energiei şi la fel se întâmplă cu preţul energiei în toată Europa. Aşadar, scumpirea nu are legătură cu liberalizarea care se întâmplă acum în România.

Astfel, pe Piaţa pentru Ziua Următoare a bursei de energie din ţara noastră, preţul în iunie 2021 a fost 289 lei pe MWh, mai mare cu 141% faţă de de iunie 2020 (120 lei pe MWh).

Cotaţiile la energie electrică din contractele pentru întregul an următor sunt, în iunie 2021, de 360 de lei (73 de euro) pe MWh, în creştere cu 40% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, când era 253 lei pe MWh (52 euro).

Spre comparaţie, în Germania, preţul mediu era în iunie 2021 de 71 de euro pe MWh, în creştere cu 78% faţă de iunie 2020, când era 40 de euro pe MWh.

"Preţul energiei este mare acum în primul rând din cauza preţului certificatului de emisii, care a ajuns la 55 de euro, faţă de 25 de euro anul trecut. De ce contează? Pentru că, dacă astăzi preţul certificatului este 55 de euro, preţul energiei pleacă de la acest nivel, nu mai pleacă de la zero, iar tranzacţiile se fac la preţul marginal. Adică şi Hidroelectrica va vinde energie tot la preţul acesta, nu la altul mai mic, pentru că acesta este preţul pieţei", a explicat preşedintele Asociaţiei Furnizorilor.

Pe piaţa din România, oferta cea mai ieftină pentru consumatorii casnici este de 246 lei pe MWh în iunie 2021, în scădere cu 1% faţă de oferta care era cea mai ieftină în aceeaşi lună a anului trecut, respectiv 250 lei pe MWh, potrivit datelor din comparatorul de preţuri de pe site-ul ANRE.

Cea mai scumpă ofertă este de 370 de lei pe MWh în iunie 2021, faţă de 370 de lei pe MWh în aceeaşi lună a anului trecut.

"Unii au spus că vinovaţi pentru creşterea preţurilor sunt furnizorii, eu vreau să discutăm şi suntem foarte deschişi să arătăm că de fapt e o conjunctură de piaţă care se manifestă în toată Europa, cel puţin în zona noastră. De fapt liberalizarea de la 1 ianuarie 2021 este o reliberalizare, însă acum doi ani lucrurile s-au întâmplat bine, pentru că exista o tendinţă de scădere a preţurilor. Acum fiind tendinţă de creştere şi pe fondul celebrei ordonanţe 114, lucrurile nu au fost aşa simple", a arătat Lungu.

Atenţie la contractele pe care le semnăm!

Marea majoritate a consumatorilor sunt interesaţi de preţ, însă, dacă preţul e prea mic, înseamnă că există un risc mare şi atunci trebuie să fim foarte atenţi la clauzele contractului pe care îl semnăm.

Când ne alegem o ofertă, foarte important este să ştim cât consumăm pe lună. Dacă avem un consum mediu spre mare, adică în jur de 100 kWh sau peste, cea mai potrivită este o ofertă cu un abonament pe lângă preţul energiei. Dacă încheiem un contract pentru o locuinţă unde stăm doar periodic, spre exemplu, iar consumul e redus, atunci cel mai bine este să alegem o ofertă fără abonament.

Odată ce ne hotărâm asupra uneia sau mai multor oferte, trimitem un mail la respectiva companie sau companii, pentru a solicita o ofertă nominală. Furnizorii au termen legal 15 zile pentru a trimite un răspuns, însă, de regulă, fac acest lucru în următoarele 2-3 zile.

Contractul trebuie citit cu mare atenţie şi, de asemenea, foarte important este să ne interesăm care sunt modalităţile companiei de comunicare cu clienţii: există site, call-center, aplicaţie mobilă, reprezentanţă sau magazin, unde se găsesc fizic acestea, precum şi modul de plată a facturii.

Este bine să căutăm şi un istoric al acelei companii, mai ales dacă nu este un nume prea cunoscut, pentru a vedea care au fost până acum relaţiile cu clienţii sau dacă au existat amenzi pentru încălcarea legii.

România era ultima ţară din Uniunea Europeană care nu liberalizase până acum piaţa de electricitate. Acest lucru era obligatoriu prin legislaţia europeană, iar România a cerut mai multe derogări de-a lungul anilor, acesta fiind ultimul termen posibil pentru a finaliza procesul.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri