Deficitul bugetar va fi destul de greu de adus în 2021 sub nivelul de 8% în condiţiile politicii fiscale şi a cheltuielilor publice relativ neschimbate, iar finanţarea unor deficite fiscale lărgite din perioada pandemică este probabil să conducă datoria publică spre nivelul de 60% în 2022 faţă de 35% în 2019, arată o analiză realizată de Euler Hermes, publicată joi. Lunile trecute, reprezentanții Guvernului au vorbit că se țintește la un deficit de 7,16%, iar mai recent un sondaj CFA a estimat că deficitul de buget al țării va fi de 6,4%.

Potrivit sursei citate, la nivel local, indicatori macroeconomici de urmărit în perioada următoare prin persistenţa lor vor fi deficitul de cont curent (de aşteptat să se mărească pe măsură ce revenirea economică se transpune şi în importuri mai mari vs. exporturi), dar şi deficitul bugetar, respectiv datoria publică - ca procent în PIB, conform Agepres.

"Deficitul bugetar va fi destul de greu de adus în 2021 sub nivelul de 8% în condiţiile politicii fiscale şi a cheltuielilor publice relativ neschimbate. De asemenea, finanţarea unor deficite fiscale lărgite din perioada pandemică este probabil să conducă datoria publică spre nivelul de 60% în 2022 faţă de 35% în 2019", a declarat Mihai Chipirliu, CFA, Risk Director Euler Hermes Romania.

Potrivit analizei Euler Hermes, economia globală se pregăteşte de o puternică redresare în trimestrele următoare. Totodată, revenirea din primul trimestru al anului 2021 la valorile de dinaintea crizei a fost alimentată de redeschiderea celor două mari economii ale lumii: SUA şi China.

Astfel, analiştii se aşteaptă ca PIB-ul global să crească cu + 5,5% în 2021, SUA fiind singura economie în care această evoluţie va depăşi estimările realizate în perioada pre-Covid-19. Pe de altă parte, în Europa este preconizată o revenire la nivelul de dinaintea crizei în primul trimestru al anului 2022, creşterile fiind aşteptate în 2026.

"În cazul României, prognozele de creştere a Produsului Intern Brut pentru 2021 au fost în mod repetat revizuite în sus, proiecţia de +6,5% de acum câteva luni fiind deja corectată de Comisia Europeana la 7,4% şi la 4,9% pentru 2022. Inflaţia este de asemenea prognozată să crească la peste 3% în acest an, fiind una din cele mai ridicate din Uniunea Europeană, chiar dacă sub nivelul celei din Ungaria sau chiar Poloniei unde ar depăşi 4%", susţin autorii analizei.

Deşi au existat şi factori interni - precum rezistenţa cererii de consum - puseul inflaţionist a fost puternic alimentat în prima jumătate a anului de abrupta creştere la nivel global a preţurilor materiilor prime.

"Ne menţinem opinia ca inflaţia va fi mai degrabă un fenomen temporar, cu o intensitate mai redusă în a doua parte a anului", mai arată analiza.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri