Marea Nordului ar putea deveni "centrala energetică verde a Europei" în trei decenii, graţie impulsionării energiei eoliene offshore, conform unui angajament inițiat de patru ţări.

Şefii de Guvern din Danemarca, Germania, Olanda şi Belgia au decis, la o reuniune pe teme de energie, că crească de zece ori capacitatea eoliană din Marea Nordului, la nivelul anului 2050, până la 150 GW, a scris Agerpres, care preia EFE.

Angajamentul reprezintă un pas înainte în eforturile Uniunii Europene de a reduce dependenţa de combustibilii fosili, în special din Rusia, şi de a impulsiona dezvoltarea energiilor regenerabile, pentru o mai mare rezistenţă energetică, conform declaraţiei semnate în localitatea daneză Esbjerg (vest).

"În Europa ne confruntăm cu anumite provocări care ne afectează economiile şi securitatea. Acesta este un pas important pentru a le face faţă", a spus premierul danez, Mette Frederiksen, care a vorbit despre transformarea Mării Nordului în "centrala energetică verde" a Europei.

Cele patru ţări au inclus şi un angajament pentru a ajunge în 2030 la 65 GW producţie eoliană marină, ceea ce va presupune o creştere de cinci ori a cifrei actuale.

Dacă producţia va ajunge la 150 GW în 2050, asta va echivala cu jumătate din obiectivul stabilit în sectorul energiei eoliene pentru acel an de Comisia Europeană, cu scopul ca Europa să devină neutră în ceea ce priveşte emisiile poluante.

Producţia de energie eoliană din Marea Nordului va permite de asemenea, în 2050, furnizarea de electricitate la 230 de milioane de gospodării europene, subliniază textul.

"Nu este doar o declaraţie, ci şi un set de instrumente pentru ceea ce avem de făcut şi vom face în perioada următoare", a spus cancelarul german Olaf Scholz.

Preşedintele CE, Ursula von der Leyen, prezentă, de asemenea, la Esbjerg, a calificat acest acord drept "un angajament politic foarte puternic" şi a subliniat că momentul pentru creşterea investiţiilor în energie eoliană este acum.

"Cu cât suntem mai independenţi în Europa, cu atât mai independenţi vom fi de Rusia", a spus Von der Leyen.

Aşa numita "centrală energetică verde europeană" va consta în multiple proiecte eoliene maritime şi centre conectate între ele, producţie la scară largă, precum şi interconectori de electricitate şi hidrogen verde.

Semnatarii deschid porţile şi altor ţări din aşa-numita Cooperare Energetică a Mării Nordului (NSEC), care include Franţa, Irlanda, Luxemburg, Norvegia şi Suedia.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri