Analiştii CFA România anticipează o decelerare a economiei în următoarele 12 luni şi o inflaţie care va rămâne exprimată cu două cifre, a anunţat Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei.

"După 8 luni consecutive de scădere, indicatorul de încredere a înregistrat o corecţie. Însă atât indicatorul de încredere cât şi componenta sa de anticipaţii rămân la niveluri reduse, ceea ce indică anticipaţii de decelerare a economiei în următoarele 12 luni.

Anticipaţiile inflaţioniste au continuat să crească, participanţii estimând că inflaţia va rămâne exprimată în două cifre cel puţin următoarele 12 luni", a precizat Codirlaşu într-un comunicat al organizaţiei transmis Agerpres.

Potrivit estimărilor CFA România, Produsul Intern Brut va urca cu 3,2% în acest an, faţă de 5,9% în anul precedent, iar deficitul bugetar va ajunge la 7,1% din PIB, de la 6,7% din PIB.

Rata inflaţiei pentru următoarele 12 luni este estimată la 11,7%, de la 15,05% în prezent, iar cursul leu-euro la 5,1165. Pentru ROBOR la 3 luni este anticipată o scădere la 7,95%.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut la valoarea de 37,5 puncte, situaţie care s-a datorat în special creşterii, cu 10,8 puncte, a componentei de condiţii curente.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri