23 Septembrie 2022

Digitalizarea sistemului energetic: Care sunt planurile UE ca să renunțe la dependența combustibilii ruseşti



Comisia Europenă va prezenta un plan destinat digitalizării reţelelor electrice, în încercarea de stimula extinderea energiilor regenerabile şi a reduce dependenţa de combustibilii fosili ruseşti, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Planul de acţiune "Digitalizarea sistemului energetic", care va fi prezentat săptămâna următoare de Executivul comunitar, va necesita investiţii de 565 miliarde de euro în infrastructura de reţea până la finele deceniului, pentru a-şi atinge planurile în domeniul energiei verzi şi a-şi reduce dependenţa de Rusia, potrivit unui proiect de document consultat de Bloomberg News.

Conform propunerilor Bruxelles-ului, blocul comunitar va încerca să promoveze schimbul de date cu privire la consumul de electricitate începând din 2024, pentru a ajuta la creşterea flexibilităţii pe pieţele de energie din regiune, de exemplu permiţând panourilor fotovoltaice şi vehiculelor electrice să introducă energie electrică înapoi în reţea.

Europa trebuie să instaleze panouri fotovoltaice pe acoperişul tuturor clădirilor comerciale şi publice până în 2027 şi pe acoperişul tuturor clădirilor rezidenţiale noi până în 2029. De asemenea, documentul cere instalarea a 10 milioane de pompe de căldură pe parcursul următorilor cinci ani precum şi pentru 30 de milioane de vehicule cu emisii zero pe drumurile din UE în 2030.

"Invadarea Ucrainei de către Rusia şi preţurile ridicate la energie nu au făcut decât să majoreze necesitatea şi urgenţa de a asigura că Uniunea Europeană îşi îmbunătăţeşte atât independenţa faţă de importurile de combustibili fosili ruseşti cât şi suveranitatea strategică şi securitatea prin crearea unui sistem energetic digital", se menţionează în planul de acţiune, care este posibil să sufere modificări înainte de a fi publicat.

După ce Rusia a redus livrările de gaze spre Europa iar o serie de centrale electrice au fost oprite pentru lucrări de mentenanţă, preţurile angro la energie au crescut de peste zece ori faţă de valoarea medie pentru acest moment al anului.

Planul de acţiune privind digitalizarea reţelelor electrice este ultimul set de măsuri prezentat de UE pentru a-şi reduce dependenţa de gazele naturale ruseşti şi a urgenta tranziţia la energia regenerabile. Pe măsură ce cererea de electricitate a regiunii creşte, va fi nevoie de o reţea energetică mai rezilientă pentru a se adapta la producţia generată de panourile fotovoltaice şi turbinele eoliene, producţie care depinde de vreme, şi de asemenea să direcţioneze electricitatea acolo unde este cea mai mare nevoie în blocul comunitar.



Citeste si