Unii clienţi noncasnici nu reuşesc să-şi găsească furnizori de gaze, iar Engie caută volume de gaze pentru a-i aproviziona pe aceştia în regim de ultimă instanţă, a afirmat, joi, Eric Stab, directorul general al Engie România.

"Constatăm cu îngrijorare că sunt clienţi noncasnici care nu au reuşit să-şi găsească furnizor. Prin urmare, facem scenarii pentru a ne asigura volumele necesare pentru aprovizionarea acestora (în regim de ultimă instanţă - n.r.)", a spus Eric Stab.

Stab a adăugat că, pe parcursul iernii trecute, Engie a preluat aproape 100.000 de clienţi casnici care au rămas fără furnizor.

"Am făcut eforturi foarte mari pentru a prefinanţa schema de compensare şi împrumuturi pentru a ne asigura fluxul de numerar necesar. Chiar dacă am observat o deschidere din partea autorităţilor în deblocarea situaţiei, problema rămâne, mai ales că acum volumele consumate sunt mai mari, implicit şi sumele care trebuie recuperate. Orice întârziere în decontarea sumelor poate avea impact semnificativ asupra situaţiei financiare a companiei", a spus CEO-ul Engie.

El a mai spus că sunt foarte importante măsurile de reducere a consumului.

"Este o responsabilitate pe care o avem cu toţii. Şi noi, la Engie, derulăm o campanie de sensibilizare în această direcţie. De exemplu, în toate sediile Engie, temperatura ambientală este setată la 19 grade, luminile şi laptopurile sunt stinse la plecare, iar pe durata verii a fost oprită climatizarea. De asemenea, avem un set de recomandări pentru clienţi cum să-şi reducă consumul de electricitate şi gaze naturale. Cred cu tărie că într-un domeniu în care nu putem controla foarte multe lucruri, ceea ce putem controla este consumul, iar cea mai ieftină energie este cea pe care nu o consumăm", a completat Stab.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri