6 Decembrie 2022

Contract de peste 300 de milioane lei pentru Aeroportul Otopeni, câștigat de o companie austriacă



SC Porr Construct subsidiara din România a constructorului austriac Porr Bau, şi-a adjudecat un contract în valoare de aproape 308 milioane lei, pentru creşterea capacităţii operaţionale a infrastructurii Aeroportului Internaţional Henri Coandă (AIHCB), a anunţat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Acesta este cel mai mare contract de investiţii la CNAB din ultimii 10 ani, scrie Agerpres. Porr Construct este subsidiara firmei austriace Porr care activează în domeniul construcțiilor. Compania și-a inceput activitatea in 1869. Porr și-a extins afacerea și în afara Austriei, devenind o companie internațională cu sedii atât în Europa, cât și în Orientul Mijlociu.

"Marţi, 6 decembrie 2022, CNAB a semnat contractul de "Sistematizare a suprafeţei de mişcare a AIHCB în vederea creşterii capacităţii operaţionale şi asigurării conformării cu prevederile Reg UE. 139/2014 - Etapa I". Investiţia vizează lucrări de amploare la mai multe căi de rulare a aeronavelor: November, Papa, Victor, Whiskey, Charlie, precum şi la Platforma nr. 2 - la amplasamentul existent şi extindere până la calea de rulare Delta. Lucrările vor creşte capacitatea operaţională a Aeroportului Henri Coandă, pentru optimizarea condiţiilor de operare a aeronavelor pe căile de rulare, precum şi pentru majorarea numărului de poziţii de parcare", se arată într-un comunicat al CNAB remis AGERPRES.

Contractul, în valoare de 307,968 milioane lei, fără TVA, prevede servicii proiectare şi asistenţă în valoare de 18,227 milioane lei şi lucrări propriu-zise de execuţie în valoare de 289,741 milioane lei.

Potrivit sursei citate, lucrările de execuţie se vor finaliza în 24 de luni şi vor avea o garanţie-record de 109 luni.

Lucrările se înscriu în strategia de conformare la specificaţiile de certificare aplicabile pentru condiţiile de operare la AIHCB, prevăzute în Regulamentul Uniunii Europene nr. 139/2014 al Comisiei Europene privind stabilirea cerinţelor tehnice şi a procedurilor administrative referitoare la aerodromuri.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a iniţiat deja demersurile pentru realizarea Etapei a II-a a modernizării şi creşterii capacităţii operaţionale a infrastructurii la Aeroportul Otopeni, care vizează în continuare ample lucrări la căile de rulare Alpha, Bravo, Golf, precum şi modernizarea şi extinderea Platformei nr. 1 şi Platformei nr. 2 spre sud.



Citeste si