28 Decembrie 2022

Se deschide circulația pe varianta ocolitoare a orașului Tecuci. 7 kilometri, construiți într-un deceniu



Varianta Ocolitoare a municipiului Tecuci, despre care se discută de aproape un deceniu, se deschide circulației pe 28 decembrie, la ora 12:00.

”Circulația pe Varianta Ocolitoare Tecuci se deschide astăzi, începând cu ora 12:00”, a anunțat Cristian Pistol, șeful CNADNR. Construcția celor 7 kilometri de șosea a costat 41,73 milioane de lei (fără TVA), lucrările fiind reluate în luna mai 2021.

Construcția trena de fapt încă din anul 2012, când s-a dat primul ordin de începere a lucrărilor și în timp a înregistrat întârzieri care au dus la mai multe rezilieri ale contractelor. De pildă, primul constructor, o companie portugheză, nu ajunsese, după un an, nici la 15%. Al doilea constructor, italian, a dus lucrarea la 60%, dar i-a luat aproape 4 ani.

Noul contract pentru această lucrare a fost semnat în aprilie 2021 cu Asocierea SC Mavgo Holding SRL – SC Antrepriza de Construcţii Drumuri şi Autostrazi SRL (fosta SC Aqua Parc SRL) – SC BDU Maxi Construct SRL – Hydrostroy AD.

Contractul a avut valoarea de 41,73 milioane de lei, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în data de 20 mai 2021. Din cauza problemelor din trecut, acesta a fost primul şantier din România a cărui activitate a fost monitorizată, în timp real, prin intermediul dronelor.

Varianta Ocolitoare a Municipiului Tecuci se desprinde din DN24, traversează cu un pasaj superior acest drum național și linia de cale ferata Mărășești-Tecuci, continuă până la intersecția cu DJ225, traversează în continuare cu pasaj linia de cale ferată și ajunge la intersecția cu DN25.



Citeste si