Guvernul a aprobat transpunerea Regulamentului de impozitare a super-profiturilor companiilor din energie, în urma măsurii urmând să fie încasaţi într-un fond special 3,9 miliarde de lei, a declarat Mihai Diaconu, secretar de stat în Ministerul de Finanţe.

Practic, este vorba despre o cotă de impozitare de 60% din extra-profitul care depăşeşte cu 20% media ultimilor 4 ani, aplicată societăţilor comerciale care desfăşoară activităţi în sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriile.

Întrebat câți bani vor intra la buget prin această suprataxare, Diaconu a spus că ”estimarea la acest moment e de minim 3,9 miliarde de lei”. Termenul de plată va fi 25 iunie 2023 pentru profitul anului 2022.

Secretarul de stat de la Fonanțe a mai precizat că ”parte din acești bani ar putea fi folosiți și pentru compensarea facturilor la energie”, unde statul acoperă diferența rezultată din plafonarea prețului final. În principiu, însă, din această sumă colectată într-un fond special, cel puțin 70% se vor distribui pentru finanţarea investiţiilor strategice, precum şi a investiţiilor în eficienţa energetică şi în energie din surse regenerabile.

Diaconu a răspuns și la acuzațiile producătorilor, care spun că Guvernul are o abordare ostilă și că rata efectivă de impozitare a producţiei de gaze naturale în România este de peste 3 ori mai mare decât media europeană încă din 2018. ”Cred că e o exagerare. Dacă ne uităm la profituri, nu cred că se pot plânge de suprataxare”, a afirmat el.

Reprezentantul Finanțelor a afirmat că e vorba de fapt de măsuri de punere în aplicare a Regulamentului 1854 pe 2022 al Consiliului European, datând din 6 octombrie 2022. El susține că alte state, ca Irlanda sau Grecia, au impus cote și mai mari de supraimpozitare.

Practic, însă, modelul de suprataxare din România pare copiat după cel din Cehia, unde companiile din energie și băncile vor avea de achitat un impozit de 60% pe profiturile care au depășit cu 20% media anilor 2018-2021.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri