Potrivit Eurostat, UE a avut în 2022 cel mai mare deficit comercial înregistrat vreodată, în principal în urma importurilor de energie.

Balanţa comercială a Uniunii Europene a înregistrat, în 2022, un deficit comercial istoric de 432 miliarde de euro, mai ales în urma majorării importante a valorii importurilor de energie, care a început spre finalul lui 2021 şi a continuat în cea mai mare a parte a lui 2022, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

De asemenea, în 2022, în urma majorării preţurilor, importurile (41%) şi exporturile (18%) în afara UE au înregistrat cele mai mari rate anuale de creştere din ultimii zece ani.

Datele Eurostat arată că piaţa internă a UE constituie elementul central al comerţului cu mărfuri al statelor din blocul comunitar, deşi proporţia fluxurilor intra-UE şi extra-UE în totalul comerţului cu mărfuri a variat semnificativ, reflectând, într-o anumită măsură, legăturile istorice şi situaţia geografică.

În rândul statelor membre UE, cea mai ridicată pondere a importurilor în interiorul UE a fost în Luxemburg (90% din totalul importurilor), iar cea mai ridicată pondere a exporturilor în interiorul UE a fost în Cehia (82% din totalul importurilor).

Pe de altă parte, cea mai scăzută pondere a importurilor în interiorul UE a fost în Irlanda (35% din totalul importurilor), în condiţiile în care principalul său partener comercial este Marea Britanie. În plus, cea mai scăzută pondere a exporturilor în interiorul UE a fost în Cipru (26% din totalul importurilor).

În 2022, Ţările de Jos au importat o pondere importantă din mărfuri din afara UE (doar 39% din importuri au fost din interiorul UE) şi le-a exportat în blocul comunitar (71% din exporturi au fost din interiorul UE).

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri