Sebastian Burduja, propus de PNL pentru funcția de ministrul al Energiei a oferit câteva declarații după ieșirea de la comisiile de specialitate din Parlament, unde a fost audiat în vedere ocupării noului cabinet, și unde a primit aviz favorabil. În contextul programulului de guvernare al noului Executiv care prevede eliminarea plafonării facturilor la energie și gaze, oficialul a transmis că nu vorbim, în acest moment de o astfel de acțiune care ar putea fi luată în cadrul Guvernului.

„Nu s-a pus problema renunțării la plafonare. Până în primăvara anului 2025 discutăm despre plafonare. Avem o legislație ca până în 2025 să se aplice această plafonare”, a declarat Sebastian Burduja, potrivit Digi24.

Declarația sa vine în contextul în care programul de guvernare indică faptul că actualele prețuri finale plafonate vor fi menținute până la sfârșitul anului 2023 – și nu până la 1 aprilie 2025, așa cum prevede legea în clipa de față. De asemenea, se afirmă că ”se vor face trimestrial analize cu privire la eventuale adaptări legislative ținând cont de evoluțiile prețurilor gazelor și energiei electrice în Europa.”

Din document nu reiese clar dacă plafonarea va fi complet eliminată până la sfârșitul anului sau doar vor fi modificate prețurile plafonate ori formula de aplicare.

Dincolo de componenta socială, plafonarea este extrem de costisitoare pentru buget. Nota sa de plată a depășit 15 miliarde de lei la acest moment – mult peste ce se estimează că va aduce ”contribuția de solidaritate”, care ar trebui să acopere măcar parțial decontul plafonării.

Sursa foto: Wall-Street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri