Industria textilă a ajuns unul dintre cei mai mari poluatori, în contextul propagării fenomenului "fast fashion" şi trebuie aşezată pe baze sustenabile, a declarat consilierul de stat Borbely Laszlo, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din Guvern, în cadrul unei conferinţe desfăşurate la Sfântu Gheorghe, relatează Agerpres.

"Sectorul textilelor este în creştere, dar, din cauza fenomenului fast-fashion, a ajuns unul dintre cei mai mari poluatori. Spre exemplu, emisiile de carbon ale acestei industrii au o pondere dublă decât a zborurilor aeriene internaţionale şi a transportului maritim la un loc. Consumul de resurse naturale este, de asemenea, intens: doar un tricou ne costă peste 2000 de litri de apă. Preocuparea în creştere pentru produse sustenabile reprezintă o oportunitate pentru creşterea sectorului economic al textilelor, dar trebuie să îl reaşezăm pe baze sustenabile. De aceea, textilele reprezintă unul dintre cele şapte sectoare prioritare ale Strategiei naţionale şi Planului de acţiuni privind economia circulară, coordonate de către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă. Vom menţine în continuare un parteneriat solid cu reprezentanţii acestui sector astfel încât să contribuim la fundamentarea unor decizii cu impact pozitiv", a declarat Borbely Laszlo.

Conferinţa "Analiza acţiunilor şi oportunităţilor în industria de textile şi a modei sustenabile, organizată de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă împreună cu Asociaţia Profesională Transylvania Textile & Fashion Cluster, a avut scopul de a atrage atenţia asupra poluării generate de industria modei şi de a propune soluţii bazate pe principiile sustenabilităţii şi ale economiei circulare şi a avut loc în contextul Strategiei naţionale privind economia circulară şi a Planului de acţiuni aferent ce urmează să fie adoptat prin Hotărâre de Guvern.

Printre soluţiile pentru aplicarea principiilor economiei circulare în sectorul textilelor, conturate în urma consultărilor extinse, se numără crearea unui sistem naţional de colectare, sortare şi valorificare a textilelor şi îmbrăcăminţii uzate, stimularea producătorilor pentru asigurarea unui circuit închis pentru produsele lor şi sprijinirea consumatorilor pentru repararea şi reutilizarea produselor, introducerea paşaportului digital al produsului pentru trasabilitatea produselor, conţinând informaţii privind conţinutul şi tipul de materiale reciclate, consumul de apă şi de energie de-a lungul ciclului de viaţă, precum şi introducerea cerinţelor legale privind proiectarea ecologică în ceea ce priveşte produsele textile şi de îmbrăcăminte pentru a creşte durabilitatea, reparabilitatea şi reciclabilitatea.

În cadrul sesiunii de prezentări au mai avut intervenţii ale unor antreprenori, cercetători şi reprezentanţi ai industriei textile, care au adus în atenţie provocările cu care se confruntă şi au expus modalităţi prin care poluarea generată de sectorul textil poate fi diminuată.

În partea a doua a evenimentului a avut loc şi o paradă de modă sustenabilă în cadrul căreia au fost prezentate haine create prin respectarea principiilor dezvoltării durabile.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri