Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, după asumarea în Parlament a pachetului de măsuri fiscal-bugetare, ar reprezenta o abordare "total neserioasă" să se aducă alte modificări Codului fiscal, conform Agerpres.

Prim-ministrul a precizat, în debutul şedinţei de Guvern, că este "esenţial" faptul că pachetul de măsuri fiscal-bugetare a trecut de Curtea Constituţională şi se poate aplica.

"Acum trebuie să programăm urgent întâlniri cu patronate şi sindicate, ca să stabilim împreună cuantumul necesar creşterii salariului minim din construcţii şi agricultură, astfel încât prin plata CASS nimeni să nu piardă vreun leu la salariu. Mai mult, din punctul meu de vedere, ar fi o abordare total neserioasă ca să venim cu alte modificări la Codul fiscal, după această lege de asumare", a transmis Ciolacu.

El a menţionat că, după promulgarea pachetului de măsuri fiscal-bugetare, aşteaptă propunerile de reorganizare venite din partea ministerelor, agenţiilor şi companiilor.

"Consider că prioritatea Guvernului şi a Parlamentului este de a închide jalonul din cererea de plată numărul 4, reforma fiscală, care va avea aplicare în anul 2025. Este total neserios să venim cu alte modificări când abia acum legea de asumare a plecat către promulgare. (...) Aştept, după promulgare, propunerile de reorganizare de la toate ministerele din Guvernul României, agenţiile şi companiile, după promulgare având cadrul legal pentru a se face acest lucru", a explicat Marcel Ciolacu.

Pe de altă parte, premierul a mai afirmat faptul că România nu poate asista fără reacţie la drama a sute de mii de oameni nevinovaţi din Fâşia Gaza.

"I-am spus premierului Netanyahu că România condamnă ferm atacurile teroriste ale Hamas, soldate cu mii de victime. În acelaşi timp, însă, România nu poate asista fără reacţie la drama a sute de mii de oameni nevinovaţi din Fâşia Gaza, care riscă să moară de foame, sete şi frig. Aşadar, ieri am convocat Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi am decis să acordăm un ajutor pentru populaţia civilă afectată din Fâşia Gaza. Ajutorul constă în produse alimentare, apă, haine, pături şi încălţăminte pe care Ministerul Apărării le va transporta urgent acolo, pe calea aerului", a precizat Ciolacu.

Sursa foto: Facebook / Marcel Ciolacu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri