Schema de compensare - plafonare pentru energie ar putea fi prelungită până în 2026, iar un răspuns final sper să îl avem în maximum două săptămâni, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

"În trimestrul III al anului trecut, luând în calcul preţurile plafonate, deci cele plătite efectiv de români, România a avut al patrulea cel mai ieftin gaz şi a cincea cea mai ieftină energie electrică din Uniunea Europeană. Sunt datele Eurostat pe trimestrul III din 2023. Sunt curios dacă aceste ştiri pozitive vor fi preluate. Avem în acest moment o schemă care funcţionează şi a asigurat o stabilitate pentru clientul final şi asta a fost foarte important. A asigurat şi o predictibilitate pentru restul anului. E adevărat, am întâmpinat dificultăţi pe partea de compensare a furnizorilor, acolo unde datoriile sunt semnificative la Ministerul Energiei şi cred că vorbim de undeva la 1,5 - 1,6 miliarde lei. În acest context, noi am luat în calcul faptul că preţurile din piaţă au scăzut şi atunci urmărim, împreună cu ANRE, o formulă de ajustare a schemei de compensare - plafonare, care să reflecte aceste preţuri mai mici din piaţă şi care să se simtă şi la nivelul românilor. În niciun, caz preţurile nu vor creşte la consumatorul final", a spus Burduja, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă schema de compensare - plafonare ar putea fi prelungită şi după luna martie a anului viitor, ministrul Energiei nu a negat această variantă.

"E o variantă de prelungire a schemei de plafonare până în 2026, dar nu vreau să mă pronunţ. Un răspuns final sper să îl avem în maxim două săptămâni. Vom purta o corespondenţă cu Comisia Europeană pe tema asta. Comisia ne lasă", a precizat demnitarul.

La ora actuală, se află în vigoare o schemă de plafonare a preţurilor la energie, ce urmează să expire pe 31 martie 2025.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri