Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat că penalităţile pentru întârzierile la livrarea trenurilor de metrou către Metrorex depăşesc 20 milioane de euro.

"În acest moment penalităţile, confort contractului, fiindcă ele trebuiau să înceapă să fie livrate şi nu au fost, depăşesc 20 de milioane de euro. Eu n-am altă pârghie, şi eu, şi colegii mei, şi de la metrou, şi de la minister, decât să aplicăm prevederile contractului. Explicaţiile companiilor care trebuie să livreze aceste garnituri, fie de metrou, fie de tren, variază, de la războiul din Ucraina şi rutele respective sau anumite legături comerciale, până la lucruri mai simple. Pe mine şi pe colegii mei, şi mai ales pe cetăţeni, aceste lucruri nu ne interesează. Şi atunci vor plăti dacă nu s-au ţinut de termenii contractului. Vă repet, în acest moment penalităţile pentru întârzierile la metrou depăşesc 20 de milioane de euro", a declarat ministrul Sorin Grindeanu, potrivit Agerpres.

La finele anului 2020, Metrorex a semnat cu reprezentanţii companiei Alstom Transport un contract pentru livrarea de trenuri de metrou destinate Magistralei 5. Trenurile urmau să fie produse în Brazilia şi ar fi trebuit să ajungă la Bucureşti pe parcursul anului 2023.

Ministrul Sorin Grindeanu, alături de premierul Marcel Ciolacu, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, şi secretarul general al PNL, Lucian Bode, au efectuat, vineri, o vizită de lucru pe şantierul de infrastructură rutieră pentru Lotul 2 Domneşti Târg - Răcăciuni din Autostrada A7, în zona localităţii Adjud.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri