Securitatea energetică a ţării nu este negociabilă şi susţin independenţa energetică a acestei ţări, să avem energie sigură şi ieftină, şi să mai terminăm cu "toţi gărgăunii ăştia" care ne ţin blocaţi de ani de zile şi captivi gazului rusesc, a declarat, la o dezbatere de specialitate, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
"Securitatea energetică a ţării nu este negociabilă, iar asta înseamnă că se aprinde becul. Noi trebuie să avem suficiente capacităţi de producţie, să putem să acoperim consumul şi, mai mult decât atât, să o facem şi la un preţ cât mai bun. De aceea, hidrocentralele începute, cu grad ridicat de finalizare, cu peste 700 de megawaţi şi stadii între 70% şi 98%, proiecte blocate de ani de zile sau poate de decenii, în care statul român a investit miliarde de euro şi pe care este dator să le termine, pentru că sunt pentru protecţia mediului şi pentru societatea civilă. Am fondat două ONG-uri şi ştiu foarte bine rolul societăţii civile şi îl apreciez, dar în acelaşi timp, când ai litigii după litigii, orice act administrativ este contestat. Asta duce la blocaje şi întârzieri. Când afirmi că pentru un rest de executat de 2% afectezi biodiversitatea dintr-o anumită zonă, sigur, poţi să ai dreptate în instanţă sau poţi să n-ai dreptate în instanţă. Dar, aşa cum este dreptul unei asociaţii să acţioneze în instanţă, este şi dreptul statului român şi al companiilor din energie să se apere şi atunci când o altă instanţă dovedeşte reaua-credinţă a celui care iniţiază aceste litigii. Susţin independenţa energetică a acestei ţări, să se aprindă becul, să avem energie sigură şi ieftină şi să mai terminăm cu toţi gărgăunii ăştia care ne ţin blocaţi de ani de zile şi captivi gazului rusesc. Că asta se întâmplă de fapt. Cei care fac aceste jocuri ori au rea-credinţă, ori sunt idioţii utili ai Moscovei şi ai celor care ţin captivi România şi Europa în ghiarele şantajiştilor energetici", a subliniat Burduja, citat de Agerpres.
Burduja susține că au fost atrași 14 mld. euro din Fondul de modernizare și PNRR
Potrivit oficialului, până la momentul actual, prin Fondul de modernizare, România este pe primul loc din Uniunea Europeană la atragerea de bani.
"Apropo de susţinerea noastră pentru tranziţia energetică, s-a spus că Ministerul Energiei, de fapt, nu înţelege că în cadrul tranziţiei energetice România are acces la bani din Fondul pentru modernizare. Cine afirmă asta, nu şi-a făcut temele. România este campioană la atragerea de bani din Fondul pentru modernizare, numărul unu în Uniunea Europeană. Am atras în mandatul meu 14 miliarde de euro din Fondul pentru modernizare şi din PNRR. Vă dau astăzi o veste în premieră: a doua licitaţie pentru Contracte pentru Diferenţă la o putere instalată de 3.500 de megawaţi va fi lansată până la finalul săptămânii viitoare. Anul trecut am avut prima rundă. A fost un mare succes şi atunci au fost critici şi au fost oameni care au spus că statul român va fi dator vândut acestor producători timp de 15 ani de zile. Ce să vedeţi? Licitaţia a fost ultra-competitivă, preţurile pe care s-a închis licitaţia au fost cu 20-25% mai mici decât preţurile maxime determinate de experţii BERD şi alţi experţi internaţionali. România a reuşit să semneze contracte pentru 1.000 de megawaţi eolian şi 500 de megawaţi solar. Acum vom avea o licitaţie pentru 2.000 de megawaţi eolian, 1.500 de megawaţi solar. Cu totul înseamnă şansa României de a avea facturi mai mici, o energie curată şi cu siguranţă o contribuţie la efortul european de decarbonizare", a spus demnitarul.
În ceea ce priveşte proiectul Neptun Deep, ministrul de resort a reiterat printre beneficii dublarea anuală a producţiei de gaz românesc, precum şi 20 de miliarde de euro care vor merge către bugetul de stat.
"Astăzi, avem o veste bună de Buna Vestire: duminică, la ora 13:00, a început forajul la Neptun Deep, un proiect strategic, cea mai mare investiţie în sectorul energetic românesc, de patru miliarde de euro, 20 de miliarde de euro la bugetul de stat, minimum, dublarea producţiei de gaz românesc în fiecare an, cu opt-zece miliarde de metri cubi şi o contribuţie importantă la reducerea sau poate eliminarea dependenţei faţă de gazul rusesc pentru întreaga regiune. Inclusiv acest proiect a fost contestat la fiecare pas. Ultima dată şi, cel mai interesant, este un aviz de la Ministerul Culturii invocându-se presupusa existenţă a unor vestigii antice pe fundul Mării Negre, la sute sau mii de metri adâncime. Acesta este contextul pe care trebuie să-l spunem, chiar dacă nu convine, chiar dacă poate pe unii îi deranjează", a explicat Sebastian Burduja.
OMV Petrom şi Romgaz au început forajul primei sonde de exploatare gaze naturale din Neptun Deep
OMV Petrom şi Romgaz au început forajul pentru dezvoltarea şi exploatarea zăcămintelor de gaze naturale Pelican Sud şi Domino din perimetrul Neptun Deep, situat la 160 de km în largul Mării Negre.
Proiectul avansează conform planului, cu prima producţie estimată pentru 2027. Neptun Deep va contribui la producţia de gaze a României cu circa 8 miliarde de metri cubi anual, odată atins platoul de producţie.
"Începerea forajului este un reper important pentru progresul proiectului Neptun Deep - un proiect de importanţă strategică pentru România. Prin dezvoltarea acestui proiect, România îşi poate asigura necesarul de gaze naturale din surse interne şi va deveni un jucător important pe piaţa europeană. În plus, proiectul are o contribuţie pozitivă în economia românească - se estimează că va aduce venituri de circa 20 miliarde de euro la bugetul de stat, pe durata de viaţă a proiectului. Depunem toate eforturile pentru a implementa proiectul Neptun Deep în condiţii de siguranţă şi eficienţă, astfel încât să avem primele livrări de gaze în 2027", a declarat, într-un comunicat de presă, directorul general al OMV Petrom, Christina Verchere.
Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Explorare şi Producţie, a precizat că prima sondă va fi forată pe zăcământul Pelican Sud, situat în ape cu adâncime de circa 120 de metri, rezervorul de gaze fiind situat la circa 2.000 de metri sub fundul mării.
"Suntem entuziasmaţi să trecem la următoarea etapă a proiectului Neptun Deep, respectiv forajul celor zece sonde care vor asigura producţia de gaze naturale, din care patru pe zăcământul Pelican Sud şi şase pe zăcământul Domino. Prima sondă va fi forată pe zăcământul Pelican Sud situat în ape cu adâncime de circa 120 de metri, rezervorul de gaze fiind situat la circa 2.000 de metri sub fundul mării. Estimăm că lucrările de foraj pentru cele zece sonde vor dura până în trimestrul patru din 2026", a spus Cristian Hubati.