27 August 2010
Top 10: Ce am aflat in ultima saptamana
Afla care sunt cele mai importante 10 informatii din ultima saptamana.
10. Criza trage inapoi cel mai mare petrolist independent
Daca anul 2008 a fost unul al extremelor, 2009, desi mai linistit, a fost unul dificil, care a dus afacerile Oscar cu 27% in jos. Ce a adus 2010 pentru afacerile celui mai mare petrolist independent de pe piata locala? “Acum, dupa semestrul intai, avand o imagine mai clara asupra pietei si evolutiei consumului, putem estima ca vom avea o crestere a cifrei de afaceri la sfarsitul lui 2010 cu 50% fata de 2009, dar nu vom atinge cifra mentionata in declaratia din 2008”, explica Vlad Pacea, directorul de marketing al companiei.
Citeste mai multe aici
9. Depunerea declaratiilor a creat haos la ghisee
Desi data de 25 august a fost termenul limita, aglomeratia pentru depunerea documentelor in vederea achitarii contributiilor pentru pensii si somaj a aparut abia luni, fiind amplificata si de faptul ca, in unele cazuri, nu este clar ce documente trebuie depuse.
8. Cine castiga din modificarea dobanzilor la credite?
Noile reglementari impuse de Guvern prevad, in principal, eliminarea comisionului de rambursare anticipata pentru creditele cu dobanda variabila, dar si stabilirea dobanzii exclusiv pe baza unui indice de referinta de pe piata monetara.
Bancile mai au ragaz mai putin de o luna pentru a modifica toate contractele de credit astfel incat dobanda variabila platita de client sa fie formata dintr-un indice de referinta de pe piata monetara (Euribor, Libor sau Robor) plus o marja fixa. Bancherii se arata nemultumiti de aceasta dispozitie prevazuta in OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, si sustin ca decizia va conduce sistemul bancar pe pierderi.
Cine va castiga din modificarea dobanzilor la credite: Clientii sau bancherii?
7. Guvernul vizeaza masuri pentru sustinerea activitatii economice
"In septembrie vom promova masuri care vor sustine activitatea economica. Printre ele, mentinerea neimpozitarii profitului reinvestit, dar si legea care vizeaza sprijinirea tinerilor intreprinzatori, care vor beneficia de un suport suplimentar din partea statului, modificarea plafoanelor de ajutor de stat pentru intreprinderile mici si mijlocii, coborarea acestora. Adica firmele care angajeaza someri si care aduc investitii pot beneficia de ajutoare de stat, dar cu un plafon mai jos decat in momentul de fata", a afirmat premierul.
6. Se vor majora salariile in 2011?
Presedintele CNSRL Fratia, Marius Petcu, a declarat la finalul discutiilor de la Ministerul Muncii ca reprezentantii Guvernului au prezentat un proiect de lege al salarizarii pentru anul 2011 si un proiect de lege cadru care "este o prelungire a Legii 330/2009".
5. Statul ar putea redeveni actionar la Rompetrol
KazMunaiGaz, principalul actionar al Rompetrol, este cel care va lua decizia privind rascumpararea obligatiunilor si ia in considerare sa aiba Guvernul ca partener in rafinarie, a declarat Dmitri Grigoriev (foto), directorul financiar al grupul Rompetrol.
“Vrem sa respectam toate conditiile din contractul privind obligatiuni, iar decizia finala va fi luata la finele lunii septembrie”, a mai afirmat Grigoriev.
Totusi, Guvernul nu doreste sa fie actionar la Rompetrol Rafinare, dupa ce 1993 a privatizat-o.
"Statul a spus ca nu doreste sa fie actionar la Rompetrol Rafinare. Ne gandim la ce posibilitati avem sa administram rafinaria impreuna cu statul. Daca nu vom avea cash flow la rafinarie, vom avea optiunea sa o inchidem", sustine Grigoriev.
Saga Rompetrol Rafinare continua: Dupa 17 ani, Statul ar putea redeveni actionar majoritar
4. Majorarea TVA, respinsa de comisia de buget-finante, dar aprobata de Senat
Pentru mentinerea TVA la 19% au votat sase senatori, de la PNL si PSD, in timp ce pentru varianta Guvernului s-au exprimat doar patru parlamentari.
Miercuri, Plenul Senatului a aprobat OUG 58/2010, nivelul TVA mentinandu-se la 24%, "pentru" votand 64 senatori, iar 50 exprimandu-se "impotriva". Senatul a fost prima Camera sesizata, forul decizional fiind cel al deputatilor.
3. Bancile din Romania vor incheia anul fara profit
BNR a realizat in luna iulie a acestui an cel mai recent exercitiu de testare la stres a bancilor pentru a evalua rezistenta la socuri macroeconomice pronuntate posibile, dar nu probabile, care nu reprezinta insa o prognoza, potrivit raportului de stabilitate financiara publicat, marti, de BNR.
Exercitiul de testare la stres a inclus institutiile de credit persoane juridice romane si a avut in vedere un orizont de doi ani, respectiv 2010 si 2011.
2. Un nou director la Bursa de Valori Bucuresti
Dupa ce Anca Dumitru s-a retras din functia de director, Consiliul Bursei l-a ales pe Valentin Ionescu, dintre mai multe nume propuse. Ionescu este fost director de vanzari in banca austriaca Euro Invest, fost consilier economic al presedintelui Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) si fost analist la compania ceha Wood&CO.
“Este o onoare pentru mine sa ocup aceasta functie, dar si o responsabilitate mare. Intreaga mea devenire profesionala a fost legata de piata de capital locala si in ultimii ani si de pietele regionale din Praga si Viena. Cred ca dupa 15 ani este momentul sa demonstram ca piata romaneasca de capital are potential. Este momentul sa ajungem sa ne comparam cu marile burse din regiune. Imi doresc sa fac foarte multe lucruri pentru aceasta piata, dar am nevoie de sprijinul colegilor mei, al Consiliului Bursei si al tuturor brokerilor din piata”, a declarat pentru Wall-Street Valentin Ionescu (foto).
Mutare surpriza la sefia Bursei. Vezi primele reactii din piata
1. Companiile petroliere si de stat, fruntase la datorii
Vezi aici Top 10 companii cu cele mai mari datorii