3 Septembrie 2010

Basescu cere austeritate in ministere



Presedintele Traian Basescu a declarat, vineri, la ceremonia de depunere a juramantului de catre noii ministri, ca, desi exista o lege a salarizarii unitare, constata ca functionarii din ministere incaseaza salarii de 13.000 lei net, in timp ce ministrii de doar 4.200 lei, informeaza Mediafax.

Remarca sefului statului survine relatarilor de presa conform carora in Ministerul Turismului si Dezvoltarii sunt angajati cu salarii de 13.000 de lei, in conditiile in care ministrul Udrea a incasat in iulie un salariu de 4.100 de lei.

"Atentionez ca, desi s-a anuntat ca exista o lege a salarizarii care a comprimat sporuri, care a asezat oarecum ierarhia in stat pe niste trepte de salarizare, constat in fiecare luna ca inca sunt ministere la care functionarii, fie si directori, incaseaza 13 milioane (13.000 - n.r.) de lei net, in timp ce salariul ministrului este 4.200 lei net", a declarat Traian Basescu.

El a adaugat ca, "macar in perioada de austeritate", austeritatea sa fie aplicata tuturor.

"Este ceea ce va cer, domnule prim-ministru, in modul cel mai ferm: austeritate pentru toti", a mai spus seful statului.



Citeste si