30 Septembrie 2010

Mariana Gheorghe, Petrom: Energia este un vector de crestere economica si pe timp de criza



Sectorul energetic local are un potential deosebit de mare, nu numai prin prisma diversitatii resurselor primare, cat si prin prezenta unui actionariat roman-strain la un nivel optim pentru atragerea de investitii, este de parere Mariana Gheorghe, directorul executiv al OMV Petrom, cea mai mare companie din Romania.

"Sunt unul dintre suporterii celui de-al treilea pachet legislativ de liberalizare a pietelor energetice", a declarat Mariana Gheorghe (foto) in cadrul unui forum pe teme energetice.

Sefa OMV Petrom a punctat faptul ca liberalizarea pietelor energetice va duce la o crestere a competitivitatii pe piata, mai ales in ceea ce priveste gazul.

"In Romania, operatorii cer, de fapt, respectarea legislatiei romanesti si a principiilor europene. De aceea, piata gazelor ar trebui liberalizata cu respectarea principiilor de protectie sociala a consumatorilor vulnerabili", a argumentat executiva.

Mariana Gheorghe a mai declarat, la seminarul organizat de Expo Media, ca sustine ideea de creare a unei burse pe piata gazului, asemanatoare OPCOM, operatorului pietei de energie electrica din Romania.

"Gazul, printre sursele primare, va juca un rol si mai important in viitor. Resursele de gaz recuperabile tehnologic pot acoperi intreaga productie mondiala pentru inca 250 de ani", a mai spus Gheorghe.

Directorul executiv al OMV Petrom a subliniat faptul ca domeniul energetic este un vector de crestere economica a Romaniei atat pe timp de criza, cat si in anii viitori.

Citeste si Hajdinjak E.ON: Piata energetica romanesca nu atrage investitori.



Citeste si