Operațiunea de tranzactionare la bursă reprezintă astăzi o soluție viabilă de generare a profitului, în contextul unui bagaj solid de cunoștințe și a unei experiențe minime privind înțelegerea mecanismelor care stau la baza tranzacțiilor bursiere.

După un an marcat de incertitudini generate de pandemie, anul 2021 se dovedește a fi unul cu numeroase provocări și proiecte îndrăznețe pentru piața bursieră. Bursa devine așadar cheia pentru sănătatea economiei reale.

Orice activitate de tranzactionare la bursă presupune un nivel înalt de documentare, precauție și răbdare, astfel existând garanția unui rezultat anticipat.

Este esențial de menționat că atunci când vorbim despre tranzacții la bursă, implicit discutăm despre studierea în prealabil a unor concepte, platforme de tranzactionare și adoptarea unor strategii sigure care să permită un control eficient al modului în care se investește.

Importanța strategiilor de tranzactionare la bursă
Indiferent de instrumentele financiare tranzacționate, investitorii de succes utilizează un set de strategii solide și un sistem excelent de gestionare a banilor, pentru a menține profitabilitatea la cote cât mai înalte.

În contextul supraviețuirii pe o piață financiară foarte competitivă, strategiile de tranzactionare la bursă trebuie create și testate corespunzător. Astfel, dacă strategia ta se bazează pe pariuri haotice, tranzacționarea este sortită eșecului.

Strategii de tranzactionare la bursă
Pe piețele financiare, există mai multe strategii de tranzactionare pe care le poți utiliza pentru a te bucura de succes. Iată, așadar, care sunt acestea:

1.Tranzacționare ținând cont de știrile economice

Implică luarea deciziilor în concordanță cu știrile economice și așteptările pieței. Totuși, ea depinde de promptitudinea investitorului deoarece:

  • noutățile trebuie analizate imediat după lansare;
  • deciziile trebuie luate rapid înaintea competitorilor.

Abordarea acestei strategii ia în calcul dacă prețul unui instrument financiar ține cont în totalitate sau doar parțial de știri și dacă acestea se află în corespondență cu previziunile pieței.

În plus, tranzacționarea pe baza știrilor prezintă următoarele avantaje:

  • Este o strategie clară de intrare/ ieșire dintr-o tranzacție, vizând modul de interpretare a știrilor
  • Știrile oferă multe oportunități comerciale;

Neajunsurile strategiei presupun un risc peste noapte ridicat (pozițiile de tranzactionare pot fi deschise pe parcursul mai multor zile) și o anumită expertiză (pentru înțelegerea obiectivă a modului în care știrile afectează pozițiile și piața financiară).

2. Tranzacționare poziție
Se referă la acea situație în care investitorul deține o poziție pentru o perioadă lungă de timp (luni/ ani), fără să țină cont de modificările minore ale prețurilor în favoarea profitului din tendințele pe termen lung. Tendințele potențiale privind prețurile pieței sunt evaluate cu ajutorul analizelor fundamentale și a altor factori.

Este o strategie avantajoasă deoarece implică profituri mari și nu presupune verificarea zilnică a pozițiilor. Totuși, strategia poate determina:

  • pierderi semnificative întrucât traderii ignoră fluctuațiile care inversează complet tendințele;
  • creșterea valorii comisionului swap (plătit brokerului) din cauza menținerii deschise a poziției pentru o perioadă îndelungată de timp.

3. Tranzacționare la sfârșitul zilei
Această strategie poate fi aplicată atunci când tranzacționarea are loc la închiderea piețelor. La sfârșitul zilei, traderii devin activ când apare certitudinea că prețul se stabilizează sau va fi închis. Strategia este implementată după o analiză comparativă a prețurilor cu fluctuațiile de preț din ziua precedentă.

La sfârșitul zilei, se:

  • speculează modul în care prețul variază în funcție de acțiunea de preț;
  • iau decizii privind indicatorii ce vor fi utilizați de sistem.

Strategia de tranzactionare la sfârșitul zilei este potrivită pentru majoritatea tipurilor de tranzacții (nu este necesară introducerea mai multor poziții) și nu consumă mult timp (analiza diagramelor și plasarea comenzilor se pot realiza dimineața/ noaptea). Totuși, implică un risc peste noapte ridicat, care poate fi atenuat cu ordin de stop loss.

4. Tranzacționare Swing
Strategia Swing presupune achiziționarea unei acțiuni sau a unui alt activ și menținerea poziției pentru o perioadă scurtă de timp (câteva zile/ săptămâni) în vederea obținerii de profit. Aceasta include analiza pieței, prin studierea graficelor, fluctuațiilor individuale de preț și identificarea tendințelor în care piețele beneficiază de creșteri de ofertă și cerere.

Chiar dacă este recomandată persoanelor cu timp limitat, strategia necesită analize speciale pentru înțelegerea pattern-urilor de fluctuație. În plus, tranzacționarea swing furnizează multiple oportunități comerciale. Similar strategiei la sfârșitul zilei, strategia swing presupune un risc peste noapte, care poate fi diminuat prin plasarea unui ordin stop-loss pe poziții.

5. Tranzacționare algoritmică
Utilizează o aplicație care urmărește un set definit de instrucțiuni (un algoritm) pentru a efectua o tranzacție. Strategia poate genera profituri la o viteză și o frecvență imposibile pentru traderul uman.

Principalele avantaje sunt:

  • executarea automatizată a tranzacțiilor la cele mai bune prețuri;
  • prevenirea modificărilor semnificative de preț;
  • eliminarea erorile provocate de factorii emoționali, etc.

Totuși, strategia este caracterizată de dezavantaje precum: dependența de tehnologie, nevoia de monitorizare constantă, cunoștințe de programare, etc.

6. Tranzacționare Hedging
Hedging-ul implică prevenirea potențialelor riscuri care apar în operațiunile de tranzactionare. Strategia este privită ca o investiție pentru diminuarea riscului fluctuației prețurilor unui instrument financiar.

Apelarea la strategia de hedging reprezintă o asigurare privind riscurile valutare, instabilitatea prețurilor și a corecțiilor de pe piața bursieră.

Taderii folosesc frecvent strategii de hedging, monitorizând mai eficient riscurile. Aceștia pot realiza tranzacții în baza strategiei Long Hedge (utilizată în cazul creșterii prețurilor sau a cursului valutei) sau a strategiei Short Hedge (folosită în situația reducerii prețurilor sau deprecierii valutei).

7. Tranzacționare de tip arbitraj
Urmărește anticiparea unor spread-uri apărute între piețele unui produs în vederea obținerii unui câștig generat de aceste diferențe. Practic, un produs tranzacționat pe piața spot și pe cea futures va prezenta indici diferiți datorită diferenței de livrare generată între cele două piețe.

Aplicarea strategiei implică:

  • accesul live la cotații;
  • demersuri eficiente pentru maximizarea acestei oportunități.

Ca avantaj, acest tip de operațiune prezintă riscuri minime privind pozițiile de sens opus care apar concomitent pe ambele piețe. Astfel, se identifică o diferență avantajoasă privită ca un profit, indiferent de sensul în care evoluează prețurile acelui produs pe aceste piețe.

8. Tranzacționare scalping
Tranzacționarea scalping vizează tranzacții pe intervale reduse de timp. Astfel de operațiuni implică versatilitate pe piață și un nivel optim de lichiditate. Așadar, se recomandă utilizarea unor active ca indici bursieri sau ca monede.

Acest tip de tranzactionare este frecvent utilizat de traderii care apreciază timpul redus de expunere pe piață, cu risc limitat.

Forex scalping-ul prezintă tot mai mult interes datorită oportunităților de tranzactionare pe termen scurt generate pe piețele valutare. Comparativ cu alte strategii de tranzactionare, scalping-ul implică profituri mici, dar frecvente.

9. Tranzacționare bazată pe optimizarea prețului mediu (Dollar Cost Averaging)
Este utilizată îndeosebi de investitorii care nu doresc o expunere ridicată la riscuri, ea fiind aplicată în situația investițiilor la bursă și în ETF-uri (active ca obligațiuni, indici, acțiuni). Investiția în acțiuni este privită ca o provocare, existând riscuri privind achiziția la un preț mare. Însă, acest risc poate fi minimizat printr-o divizare rațională a sumei investite, la intervale regulate de timp.

10. Tranzacționare inversă
Tranzacționarea inversă este privită ca o strategie avansată și riscantă de tranzacționare, presupunând inversarea trendului care acoperă întreaga piață. Această constă în identificarea momentului oportun în care o tendință se află în proces de inversare.

Potrivit acestei strategii, investițiile se efectuează în raport cu tendințele. Însă, este nevoie de expertiză și cunoștințe vaste despre piață pentru a nu risca în privința predicției eronate a calendarului inversării.

Care este strategia de tranzactionare potrivită pentru tine?
Odată cu trecerea timpului, vei constata că succesul tău poate depinde de crearea unei strategii adaptate la condițiile pieței și la alte criterii de interes. Pentru a afla care sunt aspectele de care trebuie să ții cont în crearea celei mai bune strategii și pentru a deveni un trader de succes, Vestor îți propune o gamă variată de cursuri de investiții și tranzactionare la bursă. Înscrie-te acum!

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.
Setari Cookie-uri