Ministerul Educației și Cercetării a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională de absolvenții clasei a VIII-a (înainte de contestații). Situația statistică generală relevă că, dintre cei 160.468 candidați prezenți, 122.158 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76.10%

Dintre aceștia, 839 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

Rata de participare a fost de 93%: 160.468 candidați prezenți (dintr-un total de 172.531 de candidați înscriși).

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 135.101 candidați (83.9%), iar 4.587 candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 112.651 de candidați (70.2%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 3.251 de candidați au obținut nota 10 (zece).

7 (șapte) elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă, lucrările acestora fiind notate cu 1.

Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și marți, 23 iunie (între orele 8:00 și 12:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.

În acest context, precizăm că rezultatele elevilor se publică prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Practic, este prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD, când notele/rezultatele candidaților sunt afișate în acest format.

Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la evaluarea națională și respectiv 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor.

Vă prezentăm [click pe acest link], un dosar de presă cu sinteza rezultatelor din această sesiune a Evaluării Naționale (înainte de contestații).

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri