Activităţile didactice care impun prezenţa fizică a copiilor la școală pot fi suspendate pe durata stării de alertă la propunerea Consiliului de Administraţie al școlii respective, prevede un proiect de act normativ al Ministerului Educației. O măsură similară poate fi luată și în cadrul facultăților, la propunerea Senatului universitar, scrie Digi24.

Activităţile didactice care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ pot fi suspendate pe durata stării de alertă la propunerea Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar, cu avizul Inspectoratului Şcolar şi al Direcţiei de Sănătate Publică şi cu aprobarea prin hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă/Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, prevede un proiect postat pe site-ul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Potrivit sursei citate, pe durata stării de alertă, activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a studenţilor în instituţiile de învăţământ superior pot fi de asemenea suspendate prin hotărâre a Senatului universitar, cu respectarea măsurilor stabilite prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi ministrului Educaţiei şi Cercetării.

"Prin derogare de la dispoziţiile art. 27 alin.(3) al Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pe durata stării de alertă se pot desfăşura şi concursurile pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante pentru posturile nedidactice, precum şi pentru posturile vacante de asistenţi medicali comunitari, asistenţi medicali şi medici din unităţile de învăţământ", mai prevede proiectul.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri