1 Septembrie 2020

Părinții nu vor mai da declarație pe propria răspundere



Părinții nu vor mai da declarație pe propria răspundere atunci când îi vor trimite pe copii la școală, așa cum este prevăzut în normele pentru începerea anului școlar puse în dezbatere de Ministerul Sănătății, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie, pentru StiriEdu.ro.

Declarația vine în contextul în care cei doi miniștri au avut luni o întâlnire la solicitarea premierului Ludovic Orban. Pe 14 septembrie părinții ar fi trebuit să completeze o declarație pe propria răspundere în care să declare, printre altele, că propriul copil nu a fost diagnosticat cu COVID-19.

„I-am solicitat domnului ministru Tătaru să fie eliminată acea declarație pe propria răspundere din partea părintelui și acesta a fost de acord. Normele pentru începerea școlii pe care le publicăm mâine nu vor mai cuprinde declarația pe propria răspundere”, a spus Monica Anisie.

De altfel, Ministerul Educației organizează marți, 1 septembrie, o conferință de presă în care va da informații noi referitoare la începerea noului an școlar.



Citeste si