8 Septembrie 2020

Învățătorii din Sibiu spun că preferă vizierele şi măştile logopedice, pentru ca elevii să le vadă feţele



O parte dintre învăţătorii şi profesorii care predau copiilor din învăţământul primar preferă să-şi cumpere viziere şi măşti logopedice, pentru ca elevii să le vadă feţele şi să-i audă mai bine când predau în clasă, au declarat şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), Alexandru Dumbravă şi liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) din Sibiu, Teodor Fârţonea.

"Sunt şcoli în care dascălii s-au interesat şi şi-au achiziţionează măşti logopedice, astfel încât să li se vadă buzele, mai ales la copiii care învaţă să rostească sunete, la clasele mici", a precizat Alexandru Dumbravă.

Liderul SIP Sibiu, Teodor Fârţonea, confirmă că mulţi dascăli caută soluţii ca să se protejeze, dar totodată să poată preda şi elevii să le vadă faţa şi să-i audă mai bine, iar vizierele sunt cele mai accesibile în acest sens, în condiţii de pandemie, scrie Agerpres.

"Eu le-am spus că, dacă tot au tot felul de comenzi, (...) dacă nu se pot orienta şi pentru altfel de măşti sau viziere, de fapt, pentru că ei au ridicat problema, că (elevii - n.r.) nu o să audă, nu o să vadă prea bine şi nu o să poată pronunţa prea bine, mai ales cei mici, în primul rând. În al doilea rând, nu ştiu cum o să poarte masca tot timpul pe faţă, copiii. Viziera permite sunetului să se transmită mai bine", a spus liderul SIP, Teodor Fârţonea.

Potrivit liderului SIP Sibiu, dascălii caută soluţii ca să le predea elevilor eficient, în condiţiile în care nu vor putea să-i mai cheme pe şcolari să scrie pe tablă.

"Prin panourile acelea şi cu măşti şi neavând voie să aduc copilul spre mine, la tablă, nu ştiu cum ne înţelegem. (...) Probabil va fi o experienţă inedită predatul acesta cu măştile şi vorbitul prin mască", a arătat liderul SIP, Teodor Fârţonea.



Citeste si